kanald.ro
Cei doi au luat-o pe drumuri separate. Vestea a fost confirmată de omul de afaceri.
Cei doi au luat-o pe drumuri separate. Vestea a fost confirmată de omul de afaceri.
Vedete
Cei doi au luat-o pe drumuri separate. Vestea a fost confirmată de omul de afaceri.
La scurt timp după ce au călătorit în două destinații exclusiviste, Ema Uta și Alex Bodi au decis să o ia pe drumuri separate.
Din câte spune omul de afaceri, se pare că ruptura dintre cei doi a început în momentul în care s-a declanșat scandalul dintre Ema și Iulia Sălăgean, mama fetiței sale.
Ema Uta și Alex Bodi
Alex Bodi ține enorm la copiii săi și consideră că, pentru el, sunt cele mai importante persoane din toată lumea. Afaceristul a ales să îi pună pe primul loc pe aceștia astfel că, după ce s-a iscat o ceartă între Ema Uta, cea care până acum câteva zile era iubita omului de afaceri, și Iulia Sălăgean, fosta parteneră de viață a acestuia,
Milionarul spune că nu a putut să lase lucrurile așa. Astfel, acesta a decis să pună punct relației pe care o avea de ceva timp cu celebra make-up artist.
„Eu și fosta mea iubită ne-am înțeles foarte bine, a fost o relație frumoasă, au fost sentimente, sunt sentimente, ne-am înțeles foarte bine din multe puncte de vedere, dar nu am rezonat la un singur lucru.
Nu pot să spun că nu mi-a acceptat fetița, mi-a iubit fetița, a avut grijă de ea, doar că i-a stat mereu în ghimpe relația noastră când era vorba de Iulia. Indiferent dacă o să fiu sau nu cu Iulia împreună, eu o să-i asigur mereu un trai bun. Iulia mi-a fost alături în cele mai grele momente. Timp de 4 ani și jumătate Iulia m-a așteptat. Ea și-a așteptat bărbatul. Nu vreau sa accept un scandal între Iulia și Ema.
În spațiul public s-a vehiculat deja că Alex Bodi s-ar fi întors la mama fetiței sale, Iulia Sălăgean. Afaceristul nu a confirmat acest lucru, însă are doar cuvinte de laudă la adresa acesteia.
„Nu există nimeni care să îmi poată impune să stau departe de fetița mea. Copilul meu trebuie să fie ce contează pentru tine, daca nu îmi respecți copilul, nu o respecți pe mama lui, nu mă respecți pe mine. Ce e mai scump pentru un copil? Mama. Cine are grijă de un copil cel mai mult? Mama. Copilul e mereu atașat de mamă, nu vreau să-mi văd niciodată în viața mea copilul supărat dintr-un motiv sau altul. Am vrut doar să clarific chestiile astea, atâta tot.” , a mai spus Alex Bodi.
Cei doi au luat-o pe drumuri separate. Vestea a fost confirmată de omul de afaceri.