kanald.ro
Vedete
S-au înțeles! Cât trebuie să plătească Nicolae Guță pentru despărțirea de Cristina! Suma e fabuloasă
Despărțirea dintre Nicolae Guță și Cristina a devenit, din nou, de actualitate, iar cei doi, după ce au negociat zile întregi, s-au înțeles cu privire la divorț.
Iar divorțul de Cristina pare să fie pentru Nicolae Guță cel mai scump din viața sa, celebrul manelist descoperind că viitoarea sa fostă soție știe ce vrea, cu exactitate, de la viață pentru ea și pentru copilul pe care îl au împreună.
”Cristina i-a spus că dacă vrea un divorț ușor, în care să mai rămână și el cu ceva, trebuie să negocieze. Iar Nicolae Guță nu a avut ce să facă, mai ales că ei, de fapt, sunt separați de ceva vreme. Așa că i-a dat tot ce i-a cerut Cristina, vor face actele la notar, partajul, iar apoi vor semna divorțul”, ne-a spus o sursă apropiată de manelistul care face senație de zeci de ani pe scena manelelor.
Și, ne-a precizat sursa noastră, costurile cu divorțul manelistului se ridică la peste jumătate de milion de euro. ”Cristina a cerut și a obținut câteva lucruri importante. În primul rând apartamentul din București și casa de lângă București care va fi terminată tot pe cheltuiala lui Guță.
Nicolae Guță și Cristina nu se mai suportau
”Nici nu mai suportă să stea unul lângă celălalt. Când merge Nicolae Guță să își vadă copilul, Cristina pleacă, nu schimbă nicio vorbă. El îi lasă niște bani, că are mare grijă ca micuțului să nu îi lipsească nimic, dar nu schimbă nici măcar o vorbă, nici nu se salută, Când stau mai mult de 5 minute împteună, iese un scandal monstru, nu o dată a fost cazul să se intervină ca el să nu o bată.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Situația lor e mai rea ca niciodată, mai ales că, de această dată, cel care vrea să divorțeze este chiar Nicolae Guță. Zice că e prea stresat cu o asemenea femeie, că vrea să se liniștească și că nu vrea să o mai vadă. Ca să îi ofere divorțul, s-a oferit să ia el copilul, iar ea i-a transmis că se va gândi. Nicolae Guță este dispus să plătească oricât, doar să scape de stres”, ne-a spus un apropiat de-al celor doi de la Petroșani.
Nicolae Guță și Cristina s-au căsătorit, legal, acum câțiva ani, iar anul trecut cei doi au devenit părinții unui băiețel, Edan Nicolae, cel care, acum, evident, va rămâne la mama sa, după divorț.