
kanald.ro
Vedete
Ameri Nasrin ar fi fost atacată de Simona Hapciuc după terminarea emisiunii pe care o prezintă.
Scandal de proporții în televiziune! Prezentatoarea tv Ameri Nasrin și asistenta tv Simona Hapciuc s-ar fi luat la bătaie, după încheierea emisiunii. Răfuiala ar fi fost destul de gravă, pentru că una dintre vedetele de televiziune ar fi ajuns de urgență la spital. De asemenea, la sediul televiziunii ar fi intervenit și Poliția.
Chiar în această dimineață, înainte de a începe emisiunea în direct pe care o moderează, Ameri Nasrin a postat un Insta Story din platoul de televiziunii și starea sa nu era una tocmai bună.
"Starea mea o să v-o explic puțin mai târziu!", le-a transmis Nasrin fanilor, într-o postare în care este vizibil tristă.
În același timp, colega sa de platou, Simona Hapciuc, apare într-un story pe pagina sa veselă și pregătită de o nouă zi de muncă.
Nu știm dacă starea prezentatoarea Nasrin, deloc bună, avea legătură cu incidentul care ar fi urmat după emisiune. Potrivit surselor noastre, cele două colege de emisiune s-ar fi luat la ceartă după matinalul din această dimineață și până la bătaie nu a fost decât un pas.
Din păcate, cea mai afectată ar fi Nasrin, care ar fi ajuns cu nasul spart la spital. La sediul televiziunii ar fi ajuns atât ambulanța, cât și poliția, care face verificări în acest caz.Simona Hapciuc s-a alăturat matinalului prezentat de Nasrin și Dima, de curând. De asemenea, Simona Hapciuc a mai făcut parte dintr-un proiect pentru același post de televiziune, alături de fiul ei.
"Îmi doresc să încurajez cât mai multe mămici singure să-şi îmbrățișeze statutul și să realizeze cât suntem de puternice. Este o experienţă unică să-ți pui viața pe tava în faţa unei țări întregi și încep acest proiect plină de voie bună și speranța că vor fi familii care se vor putea inspira din stilul meu de parenting!”, a declarat Simona Hapciuc.
Nasrin este una dintre prezentatoarele vechi ale postului. Ea s-a căsătorit civil anul acesta, iar nași i-au fost Cristi Borcea și Valentina Pelinel.