
kanald.ro
Vedete
Diana Pârvu a început anul 2024 în forță.
Este una dintre cele mai iubite și apreciate vedete de pe Instagram, iar asta se datorează interesului pe care l-a acordat întotdeauna comunității sale, una destul de numeroasă de altfel. Diana Pârvu a știut mereu cum să își țină admiratorii aproape și nu uită niciodată să împărtășească momentele importante din viața ei cu aceștia. De curând, soția lui Sergiu Negoțiu Piloff a anunțat schimbarea majoră din viața ei.
Diana Pârvu a renunțat la părul lung și s-a tuns mai scurt decât a fost vreodată, și-a învins frica de înălțime și a gustat din tradițiile londoneze. Sunt câteva lucruri pe care nu ar fi crezut că le va face vreodată, dar pe care a avut curajul să le încerce de curând. Chiar ea a făcut câteva declarații despre cele întâmplate recent în viața ei.
“Am simțit nevoia de o schimbare, sincer nu am avut până acum curajul să mă tund atât de scurt, cred că fiecare tunsoare are vârsta ei și acum la 38 mă simt minunat cu părul scurt. Am discutat înainte cu stilistul meu George Popescu și am avut mare încredere în rezultat, e un bob ceva mai lung. Dar la cât de mult îmi place e posbil să mă vedeți tunsă și mai scurt.”, a mărturisit Diana Pârvu.
Vedeta a vorbit și despre sărbătorile care au trecut, mai exact despre Revelion, pe care l-a petrecut în afara țării, mai exact în Londra, acolo unde a decis să meargă pe ultima sută de metri și unde și-a învins una dintre cele mai mari frici, cea de înălțime.
“Da, nu aveam niciun plan de Revelion. A fost o decizie de ultim moment și cea mai bună decizie. Ne-am dat un restart să zic așa. Londra este superbă si am avut parte de experiențe noi. Un atac de panică în London Eye pentru că am frică de înălț ime, dar e ok. Am vrut să îmi depășesc această frică.
Mai mult decât atât, am gustat din tradițiile londoneze, adică mers la un afternoon tea.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
View this post on Instagram
View this post on Instagram