Școala online: Elev amenințat de profesoara de franceză: „Nu cred că ai atât de multă şcoală să îţi permiţi să tragi la răspundere un profesor.”

În urma schimbului de replici dintre elev și profesoara, mama copilului a reacționat!

Totul a pornit de la faptul că băiatul nu a trimis tema
Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Școala online scoate la iveală, încă o dată, comportamentul profesorilor și al elevilor. Un tânăr a fost amenințat de profesoara de franceză pe motiv că folosește o „intonație neadecvată” în dialogul cu ea.

De asemenea, aceasta l-a amenințat că îi va scădea nota la purtare dacă își va mai permite să vorbească așa. Se pare că totul a pornit de la faptul că băiatul, deși își făcuse tema, nu a știut unde trebuia să o trimită. 

Schimbul de replici dintre profesoara de franceză și elev 

La dialogul dintre cei doi a asistat întreaga clasă amuțită. Totul a pornit de la tema pe care băiatul și-o făcuse, dar pe care n-a trimis-o și în format electronic pe platforma Classroom sau pe Whatsapp, pentru că nu a înțeles că ar fi trebuit să o facă. Dascălul a fost deranjat de „intonația” folosită de elev în dialogul cu ea și l-a amenințat că îi va scădea nota la purtare sau că îl va da afară de la ora ei. De asemenea, femeia consideră că băiatul nu are niciun drept să-i ceară explicații. Întrega înregistrare este publicată pe blogul jurnalistei Andreea Tradafirescu. 

Totul a pornit de la faptul că băiatul nu a trimis tema
Totul a pornit de la faptul că băiatul nu a trimis tema [Sursa foto: PixaBay]

Profesoară:  Robert, tu să înţeleg că nu ai tema…
Elev:  O am, doamna. Vi-o trimit şi pe Whatsapp sau pe Classroom.
Profesoară:  Vorbeşte civilizat! Tema trebuia trimisă până acum.
Elev:  Unde? Dumnevoastră aţi spus că nu se ia în considerare în privat pe Whatsapp, dar pe Whatsapp pe grupul clasei se ia în considerare. Ce aţi zis dumnevoastră?
Profesoară:  Robert, pentru comportamentul de astăzi am să cer doamnei directoare să îţi scadă media la purtare.

E ultima dată când mai admit aşa ceva! Şi crede-mă, nu mai admit la nimeni.Nu este admisibil ca un elev să tragă la răspundere un profesor! Ai înţeles? Nu ai voie!
Elev:  Doamna, doar ca să ştiu.

Profesoară:  Am spus de la începutul anului. Dacă mai vorbeşti, crede-mă că te dau afară de la oră. Nu cred că ai atât de multă şcoală ca mine să îţi permiţi să tragi la răspundere un profesor.

Nu contează că e de franceză sau de orice altă materie. Modul tău de a te exprima pe mine mă deranjează foarte tare!

Elev:  Păi, doamna?!
Profesoară:  Ce intonaţie e asta? Păi, doamna?! Adică mă tragi la răspundere cu vorba asta, aşa?
Elev:  Nu, e tot dreptul meu de elev să cer explicaţii

Citeste si: Previziuni sumbre ale Babei Vanga. Ce se va întâmpla în curând- bzi.ro

Profesoară:  Dacă ai fi participat la ore cum trebuie, dacă ai fi fost atent la ore, dacă ai fi avut un comportament cum trebuie, poate ar fi fost dreptul tău, Robert. În momentul în care au fost elevi care au ştiu unde să trimită tema, care au ştiut că au un dialog de făcut, cred că n-ai niciun drept. Înseamnă că tu nu ai fost atent şi asta nu mai e problema mea. În momentul de faţă, cu tine am terminat.

Cum a recționat mama elevului în urma incidentului: „ N-a jignit-o. Nu a înjurat  ”

Mama copilului a intervenit în acest scandal
Mama copilului a intervenit în acest scandal [Sursa foto: PixaBay]

Cristina Dumitraşcu, mama băiatului amenințat de dascăl, nu vede niciun fel de problemă în felul în care i-a vorvit fiul ei profesoarei. 

„E intonaţia lui. Cum să vorbească? În şoaptă? N-a jignit-o. Nu a înjurat ”, a spus aceasta. 

Mama elevului a declarat pentru un post de televiziune că profesoara de franceză nu a respectat regulamentul şcolar privind trimiterea temelor și tocmai din această cauză copilul nu a știut untre trebuia să pună tema. 

El a făcut tema, dar nu a trimis-o nicăieri. Conform regulamentului şcolar, temele se trimit în platformele educaţionale – Google Classroom. Doamna profesoară nu a trimis niciodată nimic prin platforma respectivă copiilor, doar au vorbit la oră când au discutat online. Temele s-au trimis nu ştiu unde.  La restul materiilor am avut grijă să trimită toate temele în timp util. La franceză am rămas în pom”, a declarat Cristina Dumitraşcu, mama elevului. 

De asemenea, femeia este determinată să facă dreptate și vrea să-i facă plângere profesoarei, ba chiar să ajungă cu acest caz la Inspectoratul Școlar. 

Citeste si: Un profesor din Sibiu a umilit o elevă în timpul orelor online! Conversația a fost înregistrată: „Nu ţi se pare că eşti penibilă?”

„Intenţionez să mă duc la şcoală să fac o plângere scrisă şi intenţionez să ajung şi la inspectorat. Nu mi se pare normal ca fiul meu să fie ameninţat că va primi nota scăzută la purtare pentru că şi-a permis să spună un adevăr. Vine la şcoală să înveţe limba respectivă care este o disciplină şi pentru examenul de Bacalaureat”, a mai precizat mama elevului. 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Decizie luată de Ministerul Educației! 65 de mii de elevi nu vor avea media încheiată pe semestrul I

Elevii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta. Ministrul Educației a făcut anunțul

Când se redeschid școlile în 2021? Anunțul făcut de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: „Mi se pare prea devreme”

Iată cum a răsfățat-o Gabi Bădălău pe Bianca de 1 martie!

Doliu uriaș în fotbal! A murit o mare legendă. Tragedie cumplită în sport

Vedeta super celebră care a fost prima soție a lui Ștefan Bănică Junior! Nimeni nu a știut! Căsnicia a durat puțin și s-a terminat cu scandal

Istoria secretă. România, mai de temut decât SUA! Împăratul s-a albit când i-am declarat

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies