kanald.ro
Stiri
Școli închise în Capitală! Unde nu se fac cursuri
Conducerile a cinci școli din Capitală au decis ca astăzi să nu se țină cursuri din pricina unei avarii RADET.
Din pricina frigului din clase, conducerile Liceului „Emil Racoviţă”, ale Colegiului Naţional „Iulia Haşdeu” și ale școlilor 190, 85 şi 56 au decis să îi trimită pe elevi acasă. Toate instituțiile de învățământ fac parte din Sectorul 2 al Capitalei. Reprezentanții RADET au anunțat că avaria va fi remediată în jurul orei 18:00, potrivit Adevărul.
Citeste si: Incredibil! Ce a apărut la mormântul lui Andrei Perneș la opt luni după moartea sa- kanald.ro
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Mariana Manea, a anunțat că orele au fost suspendate până miercuri și că reprezentanţii RADET au precizat că până atunci problema va fi remediată. Probleme din cauza frigului au existat și luni în câteva școli din Capitală, elevii fiind anunțați să își ia haine mai groase pentru orele de curs.
În Capitală este în vigoare o avertizare meteo de vreme rea, de diseară fiind aşteptate ninsori. Căldura a fost întreruptă ieri în 52 de blocuri din Sectorul 3 şi la Secţia 8 Poliţie de pe Şoseaua Mihai Bravu. Reprezentanții RADET anunțau că avariile vor fi remediate până astăzi, la ora 12:00.