Vedete

Se reaprinde războiul dintre femeile lui Cristi Borcea! Valentina Pelinel va lua foc când va afla ce a făcut Alina Vidican! Dezvăluiri EXCLUSIVE

Relaţia dintre Valentina Pelinel şi Alina Vidican poate fi caracterizată ca ”tensionată”, mai ales că, în ultimii ani, între cele două nu a fost loc de amabilităăţi, la mijloc fiind relaţia pe care cele două o au cu Cristi Borcea, prima fiind actuala lui soţie, iar cea de-a doua, cea părăsită.

Distribuie pe:

Autor: Calin Perian

Mai mult, în ultimii ani, Alina Vidican nu s-a ferit să o atace pe actuala soţie a lui Cristi Borcea, declarând, la un moment dat, că s-a simţit trădată.

„Valentina şi soţul ei (Cristian Boureanu, n. red.) mergeau în vacanţe cu mine şi cu Cristi. Am petrecut câteva zile la San Juan, mai multe vacanţe la Miami. Nu am crezut că râvneşte la soţul meu. Am avut o părere foarte bună despre ea. Eram toţi prieteni de familie şi ea îmi era dragă”, a spus Alina Vidican pe când încă lupta pentru inima afaceristului.

Acum însă, deşi au divorţat, Alina Vidican a făcut un gest de care, probabil, Valentina Pelinel nu are nicio idee şi, cu siguranţă, ştie că o va scoate din sărite pe cea din urmă. Astfel, deşi legal, timişoreanca este despărţită de Cristi Borcea, iar doamna Borcea este Valentina, în actele oficiale, Alina şi-a păstrat numele de căsătorie.

Mai exact, conform actelor oficiale pe care le deţin oficialităţile americane, Alina Vidican este, în fapt, Alina Borcea, acesta fiind şi numele pe care, de ani buni, încasează amezile uriaşe pentru depăşirea limitei de viteză. Motivul pentru care ea a insistat să rămână la numele de Borcea este însă unul cât se poate de practic. Mai exactr, asusţin apropiaţi de-ai timişorencei, Alina încearcă să profite de acest nume, Borcea fiind cunoscut în zona Floridei ca fiind unul dintre milionarii cu dare de mână şi, în acest fel, îşi asigură o bonitate ”morală” în faţa românilor din zona Miami.


În altă ordine de idei, Valentina Pelinel nu a digerat deloc deciziile Alinei care, spun apropiaţii actualei doamen Borcea, nu a ştiu deloc să piardă şi a recurs de-a lungul timpului la tot felul de şicane pentru a-l ţine lângă ea pe omul de afaceri, inclusiv în cazul proceselor de divorţ. Mai exact, fosta soţie a lui Cristi Borcea a îngreunat procedura şi astfel a rămas căsătorită cu afaceristul mai mult timp  decâtr s-ar fi aşteptat Cristi şi Valentina, ce formau, în fapt, deja, o familie.

Alina Vidican şi Cristi Borcea, divorţ cu probleme

Cristi Borcea şi Alina Vidican au divorţat, în luna noiembrie a anului 2016, punând capăt unui mariaj de 5 ani. Separarea oficială a avut loc la Penitenciarul Poarta Alba, acolo unde fostul acţionar de la Dinamo era încarcerat şi nu într-un cabinet notarial, aşa cum se aştepta toată lumea. Divorţul a fost semnat în prezenţa avocaţilor şi, atât Cristi Borcea cât şi Alina Vidican au decis să rămână în relaţii amiabile, de dragul copiilor, timişoreanca primind o sumă de bani semnificativă drept pensie alimentară, precum şi afacerea din Miami. Între timp, Cristi Borcea a fost eliberat condiţionat din închisoare, el fiind condamnat în "Dosarul transferurilor", căsătorindu-se în toamna anului trecut cu Valentina Pelinel, cea care îi va dărui gemeni, după ce a născut şi un băieţel, Milan.
 

Galerie foto  Urmatorul articol