WowNews logo WOWnews
Stories
Sfânta Parascheva
Sfânta Parascheva pelerinaj

Stiri

Sfânta Parascheva: Mitropolia Moldovei, reacție vehementă! Se cere anularea restricțiilor privind pelerinajele

Mitropolia Moldovei a reacționat după ce la moaștele Sfintei Parascheva s-a decis că pot intra doar ieșenii. S-a cere anularea restricțiilor privind pelerinajele.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei cere acum să se anuleze restricțiile cu privire la desfășurarea pelerinajelor. Inițial, Mitropolia a anunțat autoritățile că renunță la toate evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva.

Sfânta Parascheva: La moaște pot intra doar ieșenii

În prezent, în urma deciziilor luate de oficiali, Catedrala Mitropolitana este deschisă doar pentru cei care au domiciliul din buletin în oraş.

Citeste si: Igor Cuciuc, declarații despre moartea fiicei sale, în vârstă de 17 ani. Artistul este de părere că o mână criminală i-a luat viața: “S-a ascuns adevărul.”- kfetele.ro

„Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iaşi pelerini din alte localităţi, racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineaţă (joi dimineaţă – n.r.), cum era programul iniţial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a notificat Prefectura Judeţului Iaşi că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârşirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a declarat, miercuri seară, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu.

(vezi și:  Pelerinajul de Sfânta Parascheva, doar cu ieșeni. Raed Arafat a făcut anunțul: ”Sărbătorile religioase, numai cu participanți din orașul respectiv”)

Ulterior, reprezentanții bisericii au anunțat Prefectura Iaşi că au capacitatea de a organiza pelerinajul, fără ca participanţii să fie expuși pericolului de infectare cu COVID-19.

Sfanta Parascheva
Sfânta Parascheva pelerinaj [Sursa foto: Captură KANAL D]

Mitropolia cere acum modificarea punctului 4 din ultima hotărâre, unde este prevăzut că pelerinii nu au voie să atingă racla. Aceștia se angajează că vor lua măsuri de prevenție sanitară la raclă, asigurând un plexiglas deasupra care urmează să fie dezinfectat o dată pe oră și pe care pelerinii să îl poată atinge.

„După obținerea răspunsurilor de la CNSU și DSP Iași, vom putea organiza o ședință punctuală pentru a aduce amendamente deciziei CJSU nr 35/06 oct 2020”, au precizat reprezentanții Prefecturii Iași. (vezi si:  Ce este acela un acatist și cum ne poate ajuta?)