
kanald.ro
Social
Un șofer a provocat un accident cumplit în județul Brașov, soldat cu moarte a două fete.
Tragedia a avut loc duminică, 8 august, între localitățile Budila și Tărlungeni din județul Brașov. Un șofer a intrat cu mașina într-o căruță, în care se aflau trei minori, alături de bunicul lor. Accidentul s-a produs în momentul în care căruța a fost lovită de mașina care circula cu viteză, după care a fost proiectată pe sensul opus, unde a fost lovită de o altă mașină.
Cele două fetițe, de 2 și 14 ani, care se aflau în căruță, nu au răspuns la manevrele de resuscitare și a fost declarat decesul.
„La data de 08 august 2021, în jurul orei 09.47, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe DJ103B, la km 8+ 100 m, între localitățile Tărlungeni și Budila din județul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule și 1 vehicul cu tracțiune animală. În urma producerii accidentului rutier au rezultat 5 victime, trei dintre acestea fiind transportate la spital. Pentru două persoane, cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul", a declarat Nadia Olaru, Agent principal de Poliție, pentru un post de televiziune.
Bărbatul care a provocat accidentul a fost reținut de oamenii legii pentru următoarele 24 de ore. El nu se află la primul accident de acest fel. În urmă cu un an de zile, el a fost implicat într-un accident care s-a petrecut exact în același loc, între localitățile Budila și Tărlungeni din județul Brașov.
„Îmi doresc să mor, să fi fost eu în locul lor”, a mărturisit şoferul, imediat după tragedie.