
kanald.ro
Vedete
Sunt probleme pentru artiștii români, chiar și pentru cei mari, după un an de pandemie. Este și cazul lui Ștefan Bănică Jr.
Ștefan Bănică Jr a avut un an greu în pandemie. Artistul a încheiat pe deficit anul 2020 iar datoriile au crescut ușor față de anul precedent. Asta deși artistul și-a schimbat domeniul de activitate al firmei sale care acum nu se mai ocupă doar de ”activități de interpretare artistică”.
Ștefan Bănică Jr a avut cel mai slab an din punct de vedere al cifrei de afaceri dn 2005 până azi.
Citeste si: Ștefan Bănică Jr., apariție de senzație alături de fiul său cel mic. Imaginea a impresionat tot Internetul
Artistul stă însă în continuare foarte bine în conturi, cu 5,68 milioane lei (1,1 milioane euro) și are creanțe de recuperat în valoare de 1,09 milioane lei.
Interesant este că Ștefan Bănică a schimbat domeniul principal de activitate al societății încă din 2015, acesta fiind în prezent ”alte activități de servicii suport pentru întreprinderi”. Cel mai probabil, modificarea a fost făcută pentru ca Bănică să poată opera prin această firmă și investițiile pe care le-a făcut în domeniul imobiliar. În urmă cu câțiva ani, artistul a finalizat construcția unui bloc de apartamente în apropiere de Piața Aviatorilor, pe care ulterior l-a vândut sau închiriat.
Ștefan Bănică Jr a ratat în 2020 celebrul său concert de Crăciun, care era organizat de 18 ani la Sala Palatului. Evenimentul întins pe mai multe zile îi dubla artistului cifra de afaceri, el ajungând să încaseze peste un milion de lei doar din biletele vândute. Până să vină pandemia, Ștefan Bănică Jr era considerat unul dintre cei mai scumpi artiști din România, cu un tarif de aproximativ 10.000 de euro pentru un concert. Anul trecut, concertul de Crăciun al lui Ștefan Bănică Jr a fost înregistrat fără public și transmis pe un post de televiziune, însă banii încasați din drepturile de televizare au fost mult mai puțini decât în cazul unui concert obișnuit.