Cosmin și Ștefania

Divertisment

Ștefania l-a avertizat printre lacrimi pe Cosmin, după ce a fost acuzat că ar avea iubită în afara „Casei iubirii”. Ce mărturisire a făcut tânărul: „S-a despărțit de ea”

Ștefania și Rebecca, în lacrimi! Relațiile celor două se clatină în urma ultimelor evenimente care au avut loc în „Casa iubirii”.

Tensiunile ating cote maxime în ediția de sâmbătă, 15 iunie, a emisiunii matrimoniale de pe Kanal D „Casa iubirii”. Relația Ștefaniei și a lui Cosmin continuă să fie în prim-plan, după ce pe rețelele de socializare a început să circule o presupusă conversație pe care tânărul ar avea-o cu o femeie din afara competiției. Schimbul de mesaje a ajuns și la iubita lui, care este bulversată și caută să afle care este, de fapt, adevărul, căci până în aceste clipe Cosmin își susține nevinovăția.

Printre lacrimi, Ștefania l-a avertizat că, în cele din urmă, totul se va afla.

Citeste si: Mariana Moculescu a lăsat deoparte orice urmă de orgoliu și a venit să își susțină fiica, la priveghiul lui Horia Moculescu! Momentul a fost unul de-a dreptul emoționant- kfetele.ro

Nu este singura concurentă care varsă lacrimi amare, Rebecca nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în plâns din cauza lui Antonia despre care spune că și-a schimbat comportamentul față de ea.

Ștefania a izbucnit în hohote de plâns în camera roșie [Sursa foto: Captură video]

Citeste si: Bianca, decizie radicală în privința lui Robert: „Punem punct acum!”. Toată lumea a fost șocată de ce i-a putut spune concurentul de la „Casa iubirii”- kanald.ro

Ștefania, în hohote de plâns, după ce au apărut mesajele dintre Cosmin și o femeie misterioasă: „Dacă sunt adevărate, ies la iveală până la urmă”

Concurentei nu-i este deloc ușor să treacă peste conversația controversată pe care iubitul ei ar fi avut-o cu o tânără din afara competiției, căci inclusiv ea era subiectul discuției lor, iar cuvintele folosite nu erau tocmai cele mai potrivite. În camera roșie, Ștefania a izbucnit în lacrimi și l-a avertizat pe Cosmin că adevărul o să iasă la iveală, după ce acesta i-a cerut să aibă încredere deplină în el. În continuare, concurentul își susține nevinovăția, iar singura lui preocupare este să-și facă iubita fericită.

Cosmin: Ai încredere în mine!
Ștefania: Oricum, chestiile astea, dacă sunt adevărate, ies la iveală până la urmă, chiar dacă acum o să se susțină faptul că nu ar fi adevărate.
Cosmin: Mi-e ciudă că atâta mă străduiesc să o fac fericită, iar chestiile astea mici nu pot să i le ofer, adică liniște.
Patrick: S-a despărțit de ea!

Rebecca, în lacrimi [Sursa foto: Captură video]

Probleme între Rebecca și Antonia! A făcut mărturisiri cu lacrimi în ochi

Vizibil afectată de comportamentul lui Antoni din ultima vreme față de ea, tânăra nu a mai rezistat și a spus tot ce are pe suflet, printre lacrimi! Rebecca a mărturisit că nu-i este deloc ușor să-ș vadă pe băiatul pe care îl place că se comportă cu ea ca și când ar fi o străină!

Citeste si: Mariana Moculescu a lăsat deoparte orice urmă de orgoliu și a venit să își susțină fiica, la priveghiul lui Horia Moculescu! Momentul a fost unul de-a dreptul emoționant- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

Rebecca: Nu știu dacă „doare” e cuvântul potrivit, dar nu știu, când îl văd cum e față de mine acum, nu știu, mă simt prost, nu-mi place, mi se pare că suntem ca doi străini și nu-mi place.

Citește și: Șoc în „Casa Iubirii”! Cosmin, acuzat că ar avea iubită în afara emisiunii! Chiar mama Ștefaniei ar fi descoperit totul: „Mi-a trimis niște conversații”

Ce se va întâmpla între Ștefania și Cosmin, dar și cum va evolua relația dintre Rebecca și Antoni aflați în ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii”, de la ora 16:00 și 19:00, doar pe Kanal D!