kanald.ro
Vedete
Surpriză uriașă în finala Survivor Grecia! Marele câștigător, învins pe traseu de românul Marius Crăciun!
Fotbalistul Sakis Katsoulis este marele câștigător al show-ului Survivor Grecia. Sakis a plecat acasă cu trofeul și cu un cec de 100.000 de euro.
Sakis Katsoulis a fost desemnat luni seara, în urma voturilor, Survivor Grecia 2021. Faimosul l-a învins în finală pe Ilias Bogdanos și a devenit marele câștigător.
Sakis și-a regăsiit marea iubire la Survivor
Sakis este și o cunoștință a românilor de la Survivor, pe care i-a înfruntat de trei ori pe traseu în meciurile internaționale din Republica Dominicană. El l-a invins de două ori pe Andrei Dascălu și a pierdut o dată în fața lui Marius Crăciun. Deși a făcut parte din echipa faimoșilor, Sakis a făcut pereche cu războinica Marialena, pe care a reîntâlnit-o în Republica Dominicană după ce formaseră un cuplu și în trecut.
”Vă mulțumesc din adâncul inimii mele pentru acest premiu minunat. Chiar dacă adevăratul premiu a fost tot ceea ce am trăit aici, la Survivor. Vă sunt recunoscător pentru iubirea pe care mi-ați arătat-o, nu am cuvinte să pot descrie ceea ce simt. Am atâtea să vă spun, dar au trecut doar câteva secunde de când am cucerit trofeul… Mă simt minunat. Sunt fericit și asta doar datorită vouă, vă mulțumesc foarte mult”, a declarat Sakis plin de emoție.
Sakis, care în prezent este om de afaceri, a dezvăluit că va investi banii în câteva companii pe care le deține și care au fost afectate de criza de anul trecut. ”Banii îi voi investi în afacerile mele, am fost afectat de pandemie. De asemenea, voi încerca să ajut oamenii care au nevoie, alături de ceilalți concurenți de la Survivor”, a mai spus Sakis.
A fost portar la echipe din Grecia
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Sakis Katsoulis a venit la Survivor la sfârșitul lunii februarie, la aproape două luni după startul competiției. El e cunoscut ca fost jucător de fotbal profesionist, care a evoluat ca portar la mai multe echipe din primele ligi din Grecia, cum ar fi: Olympiakos Lioson, Panayialions, Apollon Smyni, Kallithea, etc. Sakis și Marialena au avut o relație timp de doi ani, însă ei se despărțiseră cu 4 luni înainte de începerea show-ului Survivor. Presa elenă a speculat că Marialena a fost cea care l-a părăsit pe Sakis. Femeia a avut însă un șoc când s-a trezit în Dominicană cu fostul iubit și până la urmă, iubirea a învins, ca de obicei.