kanald.ro
Stiri
Tatăl adoptiv al Sorinei, fetița înfiată din Baia de Aramă, declarații șocante: ”Am fost hărțuiți și aici, în America”
Sorina are aproape două luni de când a ajuns în SUA, alături de noua ei familie. Soții Săcărin, românii stabiliți în SUA, care au înfiat-o pe micuța de 8 ani, au trecut prin multe în ultima perioadă.
De când procuroarea Maria Pițurcă a fost filmată în timp ce o târa pe Sorina prin curtea asistenților maternali din Baia de Aramă, pentru a fi predată familiei care o adoptase, micuța a fost în centrul atenției, iar părinții care o înfiaseră au fost hărțuiți.
Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei, a acordit recent un interviu pentru ziare.com ăn care oferă detalii șocante despre ce i s-a întâmplat familiei sale chiar și la întoarcerea în SUA.
Tatăl adoptiv al Sorinei, hărțuit în America! ”Am făcut reclamație la poliție”
”În România, văzusem pe Facebook un domn care locuia în SUA și era foarte vocal pe subiectul Sorina. În ziua în care am venit acasă, l-am văzut în fața casei, în mașină. Vorbea la telefon, avea geamul dinspre casa noastră coborât. L-am întrebat dacă îl pot ajuta cu ceva, a spus că nu și a plecat. Am făcut o poză mașinii, am verificat că este vorba despre aceeași persoană și am făcut o reclamație la poliție. În aceeași zi, a venit cineva de la serviciul social pentru că fusesem reclamați că am venit cu Sorina pentru trafic de organ și, conform legii, sunt obligați să facă verificări.
Citeste si: Ce se întâmplă acum cu Sorina, fetița înfiată de familia Săcărin! Mărturiile unui român din SUA
Tatăl adoptiv al Sorinei, hărțuit în America! Un lucrător social va veni timp de doi ani să viziteze familia
Urmează și aici o nouă evaluare, prima vizită de monitorizare va avea loc peste câteva zile. Raportul în urma acestei monitorizari va fi tradus și trimis Autorității pentru protecția copilului. Există un lucrător social, care a făcut și raportul de familie. El va veni timp de doi ani o dată la trei luni ca să viziteze familia, să vorbească cu noi, cu Sorina și să întocmească un raport. Raportul este dat Agenției noastre, ea îl traduce și îl trimite la Autoritatea pentru protecția copilului din România. Toate, conform contractului dintre noi și Agenție și înțelegerilor dintre Agenție și Autoritatea pentru protecția copilului din România. Sunt proceduri prevăzute de lege și noi întotdeauna am respectat legea și aici, și în România”, a declarat Gabriel Săcărin în interviul pentru ziare.com
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Între timp, Sorina s-a obișnuit cu noua ei viață, susține familia Săcărin. Micuța în vârstă de 8 ani a început școala, ia cursuri de pian, face gimnastică și s-a integrat în familie, jucându-se mereu cu frații ei, ceilalți doi copii ai familia Săcărin.