kanald.ro
Vedete
„Te iubesc!” Ramona Gabor a surprins întreg momentul cererii în căsătorie! Sora Monicăi Gabor radiază de fericire
Ranona Gabor a fost prezentă la logodna unor buni prieteni în Dubai.
Ramona Gabor este stabilită în Dubai de ani buni. A revenit recent în România, însă pentru o scurtă perioadă, ulterior întorcându-se în locul pe care acum îl consideră acasă. Și-a construit o nouă viață, a legat noi prietenii și s-a desprins ușor de ceea ce odată România însemna pentru ea. Discretă din fire cu viața sa personală, a decis să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor și să își trăiască fericirea în spatele ușilor închise. Tot ceea ce a putut mărturisi în cadrul unui interviu recent este că se află într-o relație și că este foarte fericită, iar recent a fost martora chiar și unei cereri în căsătorie foarte emoționante.
Ramona Gabor nu a putut să nu împărtășească emoționantul moment și cu admiratorii săi din mediul online, chiar dacă personajul principal nu a fost ea de această dată. De fiecare dată când are ocazia, sora Monicăi Gabor se bucură nespus pentru fericirea bunilor prieteni, demonstrând încă o dată că este un om demn, care se bucură pentru fericirea celor jur, dar și că sumele mari de bani nu au schimbat-o într-un sens negativ.
Ramona Gabor, grav afectată de opinia publică
Recent, Ramona Gabor a fost prezentă în cadrul emisiunii lui Teo Show, acolo unde a abordat subiecte sensibile, care au afectat-o de-a lungul vieții sale. Începutul său ca persoană publică i-a adus suferință din cauza informațiilor care circulau la cea vreme, însă și o foarte mare motivație să se dezvolte și să evolueze din ce în ce mai mult, lucru care se pare că i-a reușit din plin.
„Mi-a fost foarte greu aici, în România, când am început. (…) Eu am ajuns să fiu persoană publică fără să vreau, prin prisma surorii mele și a relației cu Irinel (n.r. Columbeanu).(…) Am încercat să-mi cresc și eu oportunitățile mele, dacă tot s-a întâmplat. În schimb, mi-a fost destul de greu cu tot ce s-a scris. (…) Au fost multe lucruri care m-au deranjat. Din acest motiv am și lucrat atât de mult la mine.