kanald.ro
Dr. Cristian Andrei
Dr. Cristian Andrei
Actualitate
Psihoterapeutul Cristian Andrei le-a transmis un mesaj părinților care nu le permit copiilor să meargă la celebrele festivaluri de muzică de pe litoral.
Vara, tinerii primesc liber la festivaluri în orașele mari din țară, dar în special pe litoral. Zilele acestea, are loc „Beach, Please!”, festivalul uriaș din Costinești, organizat de influencerul Selly. Tot mai mulți adolescenți își doresc să meargă la spectacol, din dorința de a-și vedea pe scenă artiștii preferați.
Părinții lor însă, nu sunt la fel de fericiți. Mulți dintre adulți nu le permit copiilor lor să meargă la festivalurile de muzică, temându-se că acolo ar putea intra în contact cu băuturile alcoolice, substanțele interzise sau cu versurile pieselor interpretate de unii dintre artiști, care nu sunt întotdeauna decente.
În acest context, psihoterapeutul Cristian Andrei a venit cu sfaturi prețioase.
Imagine cu caracter ilustrativ
Într-un text publicat pe pagina sa de Facebook, Dr. Cristian Andrei a enumerat toate fricile cu care se confruntă părinții, atunci când copiii lor le cer voie să meargă la un festival. Totuși, psihoterapeutul îi îndeamnă pe adulți să le ofere libertate adolescenților.
„Scrisoare de pe plajă
Adolescentul este cu fața către plajă acum, ar face orice să fie acolo cu cei mulți. Ce il atrage așa, irezistibil, în locul acela?
În primul rând instinctul gregar, care ne adună pe noi toți în locuri de pelerinaj, de bucurie comună, sau de salvare a cuiva. În al doilea rând nevoia de a afla cine este el sau ea, în comparație cu unii de aceeași vârstă.
Un festival devine pentru adolescenți un teren de exprimare – al stilului, al gusturilor, al curajului de a fi diferit. Acolo nu merge doar pentru a asculta muzică, ci pentru a fi el însuși în mijlocul generației lui.
Dr. Cristian Andrei
Inima ta de părinte e strânsă puțin, pentru că se teme de drog, alcool, violență. Asta se întâmplă pentru că tu nu știi multe despre aceste domenii. Îți spun eu, adolescentul tău este expert în ele, le-a văzut în jur, s-a informat mult și va folosi educația pe care i-ai dat-o ca să pună limite.
(...) Eu l-am lăsat pe fiul meu cel mic să meargă la Beach Please și, ca să adorm liniștit în prima noapte, am ascultat muzică de-a lui până când m-am obișnuit cu ea. I-am pus în bagaj doar fraza "Am încredere în tine, pentru că am încredere în ce te-am învățat". ”, se arată în mesajul publicat de cunoscutul psihoterapeut.