
kanald.ro
Fotografie cu scop ilustrativ
Evenimente
Trei alpiniști croați au murit duminică, după ce au fost surprinși de o avalanșă pe un vârf din Alpii Iulieni din Slovenia.
O tragedie a avut loc duminică, 5 octombrie, pe un vârf din Alpii Iulieni, în Slovenia! Trei alpiniști, care au plecat în expediție fără a ține cont de avertizările meteorologie, au murit după ce au fost surprinși de o avalanșă.
În căutarea lor a pornit o echipă alcătuită din 45 de salvatori și, în primă fază, aceștia au găsit duminică doar trupul unuia dintre alpiniști, fiind descoperite abia luni și celelalte două victime, la o altitudine de 1.800
„Toți trei au murit. Operațiunea a fost periculoasă și dificilă pentru salvatori”, a declarat șeful echipei de salvare.
Cel mai probabil, zăpada proaspătă și vântul au provocat avalanșa, conform detaliilor oferite de șeful echipei de salvare.
Deși în ultima perioadă au fost temperaturi extrem de ridicate în munții din Sud-Estul Europei, săptămâna trecută a nins.
În acest caz, oficialii au venit cu un sfat pentru cei care se gândesc să plece în expediții, acela de a nu se aventura în munți în această perioadă, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
„A nins destul de mult... iar condițiile sunt extrem de dificile, așa că nu recomand niciun fel de excursie la munte, deoarece nu vrem să punem în pericol echipele de salvare montană și echipajele elicopterelor”, a declarat ministrul sloven de Interne.
Fotografie cu scop ilustrativ