kanald.ro
Imagine de la locul accidentului din Arad
Imagine de la locul accidentului din Arad
Evenimente
Bărbatul a fost spulberat de șoferul în vârstă de 21 de ani. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, motociclistul nu a mai putut fi salvat.
Un teribil accident rutier s-a produs pe un drum din Arad. Din nefericire, un motociclist a fost pur și simplu spulberat de un alt șofer, în vârstă de 21 de ani. Bărbatul de 45 de ani a fost resuscitat minute în șir, însă în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, nu a mai putut fi salvat. În cele din urmă a fost constatat decesul.
Tragedia a avut loc în jurul orei 22:00 pe DN 79, între Chișineu-Criș și Zerind. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Arad, tânărul în vârstă de 21 de ani, aflat la volanul unei mașini, a intrat într-o motocicletă care se deplasa în aceeași direcție de mers. Din nefericire, impactul a fost unul puternic, iar bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost spulberat.
La fața locului a ajuns un echipaj medical aparținând Serviciului de Ambulanță Județean de la Chișineu-Criș, iar ulterior a fost chemat în sprijin și o unitate SMURD, dislocată de la Arad. În ciuda eforturilor de resuscitare, acesta și-a pierdut viața.
De menționat este faptul că rezultatele pentru consum de alcool și substanțe interzise au fost negative în cazul șoferului autoturismului. Acum oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs teribilul accident rutier.
Imagine cu caracter ilustrativ
„La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre un eveniment rutier, pe D.N. 79, între Chișineu-Criș și Zerind. Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Arad spre Oradea, a intrat în coliziune cu un motociclu care se deplasa în aceeași detecție de mers.
Testarea cu aparatele din dotare a avut rezultat negativ pentru consum de alcool și droguri, în cazul șoferului autoturismului. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului” au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Imagine cu caracter ilustrativ