kanald.ro
Traian Băsescu
Traian Băsescu
Stiri
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu, după ce a ajuns la o clinică din Bruxelles.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, traversează o perioadă foarte grea în ceea ce privește starea de sănătate. Totul a început după ce a fost declarat colaborator al Securității de Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul lider de la Cotroceni a ajuns vineri în Belgia, la o clinică privată din Bruxelles, în stare gravă, după ce a suferit un accident vascular cerebral. În aceste momente, politicianul este ținut sub observație, iar surse pentru Gândul.ro spun că acesta ar putea intra zilele următoare în sala de operații.
Ultimele detalii despre starea de sănătate a politicianului nu sunt tomai roz. Gândul.ro scrie că Traian Băsescu ar putea ajunge la operație, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Acesta ar putea suferi o intervenție pe cord, conform sursei citate mai sus. Decizia va aparține medicilor care îi monitorizează starea de sănătate în permanență. Aceștia vor lua în calcul evoluția stării sale și rezultatele investigațiilor
Toate problemele de sănătate ale fostului președinte al României au început după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că acesta a fost, într-adevăr, colaborator al Securității și s-a dat termen zece zile să elibereze vila în care locuiește. Totodată, acesta nu va mai beneficia de pază și protecție din partea SPP.
Se pare că aceste vești au picat ca un trăsnet pentru Traian Băsescu, care ar fi fost în urmă cu câteva săprămâni internat într-un spital din România, unde medicii i-au făcut mai multe controale și analize.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Cătălin Lucian Iliescu, fost senator și apropiat al lui Traian Băsescu, a vorbit despre starea de sănătate a fostului președinte. Din nefericire, veștile nu sunt deloc bune.
„E o stare gravă, nu este bine deloc. Nu mai vorbeste, si-a pierdut vocea. La Spitalul Militar inițial a refuzat internarea. În urma unui AVC… asta pare, o semipareză. În general, cei care suferă AVC își pierd vorbirea”, a declarat Lucian Iliescu.