
In articol:
- Trucuri pentru a trece cu bine peste un interviu de angajare
- Punctualitatea
- Ținuta vestimentară
- Documentarea despre companie
- Întrebările de la final
Cum să treci cu bine peste interviul de angajare. Când vine vorba despre angajare, emoțiile își spun întotdeauna cuvântul și pot afecta serios comportamentul și starea persoanei care merge să dea interviul viitorului job.
Nu este neapărat un motiv de îngrijorare, căci există diverse aspecte de care poți ține cont și care îți garantează obținerea jobului dorit.Trucuri pentru a trece cu bine peste un interviu de angajare
Pregătirea pentru un interviu necesită multă răbdare și nervi de oțel, căci nu știi niciodată de unde să o apuci și cu ce să o termini. Presiunea este și mai mare, deoarece este pus în joc un viitor job în carieră, poate dorit de multă vreme. În esență, interviul de angajare nu este o rundă de supraviețuire, însă trebuie să existe niște reguli nescrise de cate ar trebui să ții cont. Iată aspectele la care trebuie să lucrezi pentru un adevărat succes.
Punctualitatea
Este primul aspect de care trebuie să ții cont când mergi la un interviu de angajare. Dacă nu ești o persoană care se înțelege bine cu timpul și știe că întârzie și la cele mai banale ieșiri cu prietenii, fă bine și pleacă cu două ore înaintea programării la interviu, pentru
a nu exista riscul de a întârzia. Întârzierile nu se iartă mai deloc în astfel de contexte.Recomandarea este să ajungi cu minim 15 minute înaintea interviului pentru a da acea notă de seriozitate. Compania își dorește oameni de cuvânt și implicați în treburile serioase.
Citeste si: Cutremure în România! Anunțul momentului după cutremurul devastator din Turcia- stirilekanald.ro
Ținuta vestimentară
Vorba spune că nu haina îl face pe om, ci caracterul, însă unele situații anulează respectiva regulă. Vestimentația vorbește de la sine atunci când pășești într-un cadru profesional, iar de aceea este recomandat să te îmbraci aproximativ la patru ace. Patru aspecte de care trebuie să ții cont la interviul de angajare
În cazul femeilor, nu doar hainele sunt cele care contează, dar și accesoriile, părul, machiajul și manichiura. Deși trebuie să lase o impresie impecabilă angajatorului, este recomandat ca look-ul să fie unul cât mai simplu. Contează foarte mult tipul de job pentru care aplicați, însă nu veți da niciodată greș cu o pereche de pantaloni office, un tricou sau o cămașă albă și un sacou, opțional. Părul poate fi aranjat simplu, lăsat pe spate sau legat într-un coc sau coadă, ideea fiind să nu vă intre în ochi și să fiți nevoite să îl aranjați din 30 în 30 de secunde. Bijuteriile dau nota rafinată și feminină, deci puteți opta pentru orice fel de accesoriu fin. Nu în ultimul rând, manichiura trebuie să fie îngrijită, fie ea colorată sau nu.
Bărbații scapă mai ușor la acest capitol, întrucât cine nu ar aprecia un domn îmbrăcat la patru ace? Frizura să fie la dungă, la fel cu costumul, și deja străluciți în ochii angajatorului. Adevărul este că un ceas nu este niciodată în plus, deci și bărbații se pot accesoriza pentru acest eveniment.
Documentarea despre companie
La fel cum angajatorul dorește să afle mai multe detalii despre tine și atuurile tale, la fel de interesat ar trebui să fii și tu de spațiul în care urmează să te angajezi. Se spune că dacă îți dorești cu adevărat un lucru, știi totul despre el și despre cum funcționează, iar această regulă se aplică și în cazul interviului de angajare. Patru aspecte de care trebuie să ții cont la interviul de angajare
În momentul în care viitorii tăi șefi văd cât de bine ți-ai făcut temele de acasă și câte cunoști deja despre activitatea lor, vei primi 10 bile albe în ochii lor. Și aici nu este importantă doar validarea pe care ei ți-o oferă, dar și dezvoltarea cunoștințelor tale.
Citeste si: „M-a bătut, recunosc.” Adriana Bahmuțeanu a fost victima abuzurilor fizice- kfetele.ro
Citeste si: Proiect de directivă europeană: firmele vor trebui să specifice în anunțul de angajare salariul inițial
Întrebările de la final
Momentul în care interlocutorul termină toată prezentarea și te întreabă ce semne de întrebare ți-au mai rămas este o situație clasică. Deși pare o parte de umplutură, întrebările de la final demonstrează de fapt cât de interesat ești de compania în care urmează să te angajezi, dar și cât de atent ai fost la tot ceea ce s-a vorbit.
Este esențial să ai pregătite câteva întrebări pentru angajator, și nu pentru a demonstra cât interes acorzi locului de muncă, dar și de a-ți bifa tu aspectele care-ți sunt neclare. Este bine să ceri informații, mai ales în cadrul unui spațiu profesional. Întreabă despre cultura organizațională a companiei, fii sigur că vei surprinde plăcut.
sursă: 9am.ro