
kanald.ro
Vedete
Tuncay Ozturk începe să calce pe urmele fostei sale soții, Andreea Marin.
Fostul soț al Andreei Marin s-a reinventat și pare să-i calce pe urme vedetei de televiziune. Tuncay a debutat, zilele trecute, în calitate de speaker motivațional la o conferință din cadrul evenimentelor TEDx (Technology, Entertainment, Design) și a ținut un discurs primit foarte bine de cei aflați în sală.
Tuncay a vorbit despre cum a învățat să fie fericit lăsând trecutul în urmă și cum se motivează în viața personală. El a ținut discursul în limba engleză pentru că deși se află în România de mulți ani, nu stăpânește atât de bine limba încât să se prezinte în fața publicului.
”Așa a arătat seara trecută. Am avut onoarea de a performa ca speaker pe scena TEDxFloreasca 2019- SMILE The Power of Positive Psychology, cu gânduri sincere despre tot ceea ce presupune ”Anatomia sufletului”.
Am simțit această experiență ca pe un dar venit ”de sus”. Ca o misiune de a transmite tot ceea ce ar trebui să fie bun în oameni. Ca pe o șansă de reinventare. Și astfel, m-am prezentat în fața unui public de peste 600 de persoane, care așteptau cu sufletul la gură și încărcați de pozitivism, semnalul către autocunoașterea deplină a sufletului lor.
Dat fiind contextul, am simțit și eu, la rândul meu, reinventarea.
Până atunci, mulțumesc organizatorilor pentru invitație, pentru încredere, și pentru toate eforturile depuse pentru ca acest eveniment să fie unul peste măsura excepționalului”, a scris Tuncay pe contul lui de socializare.