kanald.ro
Uite ce cauzeaza de fapt cancerul! Factorii ereditari sau stilul de viata nu prea au treaba
Stiri
Uite ce cauzeaza de fapt cancerul! Factorii ereditari sau stilul de viata nu prea au treaba
Cancerul apare de cele mai multe ori mai degrabă din cauza unui "ghinion" în ceea ce priveşte mutaţiile aleatorii ce se produc în timpul procesului de diviziune a celulelor, decât din cauze genetice sau care ţin de mediul nefavorabil, potrivit unui studiu american, transmite AFP.
Dintre formele de cancer la adulţi luate în calcul, circa două treimi sunt explicate prin apariţia de mutaţii genetice aleatorii care permit tumorilor să crească, iar o treime sunt rezultatul unor factori genetici sau ai mediului nefavorabil.
"Acest studiu arată că vă puteţi creşte riscul de îmbolnăvire de cancer fumând sau adoptând alte stiluri de viaţă nesănătoase", a declarat unul dintre autorii cercetării, profesorul Bert Vogelstein, de la Universitatea de medicină Johns Hopkins.
"Totuşi, numeroase forme de cancer sunt în mare parte rezultatul unui ghinion şi al unei mutaţii a unei gene care va provoca o tumoră, fără nicio legătură cu stilul de viaţă sau cu factorii
Potrivit cercetătorului, persoanele care trăiesc foarte mult deşi fumează sau stau foarte mult la soare, fără a-şi proteja pielea, şi nu se îmbolnăvesc de cancer nu au neapărat "gene bune": "Adevărul este că în cele mai multe cazuri este vorba pur şi simplu de noroc".
Pentru acest studiu, cercetărorii s-au aplecat asupra procesului natural de la reînnoire a celulelor din corpul uman. Acest proces permite organismului să înlocuiască celulele diferitelor organe, pe măsură ce acestea mor.
Savanţii au înţeles de mai mult timp că tumorile canceroase pot apărea atunci când celulele suşă comit mici greşeli- mutaţii. Dar acest nou studiu este primul care încearcă să facă lumină în ce priveşte numărul de ocurenţe ale cancerelor declanşate de acest proces, în raport cu numărul de îmbolnăviri cauzate de factori genetici sau de mediu nefavorabil.
"Schimbarea obiceiurilor ar putea fi foarte utilă pentru evitarea anumitor forme de cancer, dar în cazul altora nu va avea niciun efect", a spus Cristian Tomasetti, bio-matematician şi profesor de oncologie la Johns Hopkins.
"Va fi nevoie de mobilizarea multor resurse pentru a descoperi un mod de detectare a acestor tipuri aleatorii de cancer într-un stadiu precoce, vindecabil", a adăugat Tomasetti.
Mai multe despre:
Bianca este noua concurentă din Casa iubirii! Are 20 de ani și a pus deja ochii pe unul din băieții din casă: „Îmi place destul de mult!”
Vedete
Actualitate
Sport
Divertisment
Utile