
kanald.ro
Stiri
Primul caz de român infestat cu coronavirus. El se află pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze.
Un român din cei 17 aflați pe nava de croazieră Diamond Princess a fost depistat pozitiv cu coronavirus Românul a fost transferat pentru izolare şi tratament la un spital japonez, relatează Mediafax.
Ministerul de Externe al Japoniei a informat Ambasada României la Tokyo că un cetăţean român de pe nava de croazieră Diamond Princess a fost infectat cu coronavirus.
„Cetăţeanul român a fost transferat pentru izolare şi tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situaţii. Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetăţeanul român şi a efectuat în regim de urgenţă demersuri pentru obţinerea de informaţii suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autorităţilor nipone”, se arată în comunicatul de presă remis de MAE către sursa citată.
De asemenea, Ministerul de Externe adaugă că Ambasada României în Japonia menţine legătura şi cu ceilalţi cetăţeni români aflaţi pe vasul pe care se află 17 cetăţeni români, 15 membri ai echipajului şi 2 pasageri.
„Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetățeanul român și a efectuat în regim de urgență demersuri pentru obținerea de informații suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autorităților nipone”, a mai anunțat instituția. (Citeste si: Cinci persoane monitorizate de autorităţile din Galaţi, după ce s-au întors din China, au ieşit din carantină)
Știre în curs de actualizare