
kanald.ro
Mama femeii ucise de rechin
Actualitate
Părinții Roxanei, femeia de 44 de ani ucisă de rechin în Egipt, fac mărturii dureroase.
Roxana Donisan și-a găsit sfârșitul în stațiunea Hurghada, din Egipt. Femeia a fost atacată de rechin în timp ce înota. Părinții au avut o presimțire când au văzut la televizor știrea că femeia ucisă este o româncă. Atunci au știut că este vorba de fiica lor. Ulterior autoritățile au confirmat tragedia.
Roxana era din Suceava. Avea 44 de ani, nu era căsătorită și lucra la Direcția de Finanțe.
„Era foarte fericită că pleacă în această vacanță, abia aștepta să ajungă. Au sunat-o de la agenția de turism că au un loc, era ultimul bilet la avion.”,
Părinții păstrau legătura cu Roxana prin intermediul unei vecine care avea un telefon performant și comunicau prin intermediul unei aplicații.
„Îi plăcea foarte mult în Egipt, la Hurghada. Înainte de pandemie a făcut filmări cu delfini, scufundări...
Azi (luni – n.r.) trebuia să se întoarcă și duminică s-a dus să înoate. Când am văzut la televizor știrea cu rechinul mi-a sărit inima din loc. Am rugat-o pe o vecină care are un telefon performant să-i trimită un mesaj. N-a mai răspuns. Emilia, vecina, m-a liniștit, că probabil nu a luat telefonul la plajă, că nu merge internetul... ce să nu meargă... Joi am vorbit ultima dată cu ea... Duminică s-a dus la ultimul înot și s-a dus la moarte”, spune mama Roxanei.Roxana, în vacanță
Femeia își amintește și păstrează pe telefon ultimul mesaj trimis de Roxana din Egipt.
"Ultimul mesaj mi l-a transmis prin vecina. <Bună ziua! M-a rugat Roxana să vă transmit că se simte bine și că este foarte frumos acolo. O zi liniștită, Emilia!> Vecina noastră...", a mărturisit mama femeii.
Acum părinții se pregătesc să-și aducă acasă fiica ucisă de rechin, pentru a o înmormânta.
"Când a venit poliția la ușă să ne ceară date personale și a întrebat dacă locuiește aici, mi-a cerut numărul de telefon, i l-am dat și n-a trecut un sfert de oră și m-a sunat consulul din Egipt, care a spus că e vorba de fata noastră. Prima informație a fost că a reușit să ajungă până la mal, asta înseamnă că nu era distanță mare și confirmă că de pe vas cineva filmase lupta. De la societatea de turism mi-au spus ce mi-a spus și consulul. Azi am făcut toate demersurile pentru certificatul de deces și aducerea ei acasă. Domnul consul mi-a promis că într-o săptămână o aducem”, a mai spus tatăl Roxanei.