
kanald.ro
Un accident a avut loc pe un drum național din județul Brașov.
Actualitate
Un accident a avut loc pe un drum național din județul Brașov.
O tragedie a avut loc în țara noastră. O persoană și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un grav accident rutier pe Drumul Național 13.
Carnagiul a avut loc la ieșire din orașul Rupea către localitatea Fișer și i-a îngrozit pe ceilalți participanți la trafic care se aflau în acel moment pe șoseaua din județul Brașov.
Un accident a avut loc pe un drum național din județul Brașov.
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje ale salvatorilor, care au încercat să facă tot ce le-a stat în putință pentru a-l salva pe pasager. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru acesta.
Alte două victime au ajuns la spital în stare gravă. Șoferul TIR-ului a fost testat de către oamenii legii pentru a vedea dacă acesta s-a urcat la volan sub influența alcoolului. Rezultatul a fost negativ.
„În urma producerii accidentului rutier au rezultat 3 victime, pentru una dintre acestea, respectiv pentru conducătorul autoturismului, cadrele medicale sosite la fața locului declarând decesul. Alte două persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului”, au transmis reprezentanții IPJ Braşov.
Citeste si: Iulia trăiește de 5 ani ca un bebeluș, îngrijită de soțul ei! Povestea dramatică a unei familii din Brașov
După producerea accidentului, traficul din zonă, de pe DN13 a fost blocat. Acum, polițiștii fac cercetări pentru a determina care sunt cauzele exacte ale tragediei. Momentan nu se știe care dintre șoferi este vinovat, sau dacă ambii conducători auto poartă o parte din vină.