
kanald.ro
Stiri
Un șofer din Sălaj a trecut intenționat cu mașina peste un patruped.
Camerele de supraveghere montate pe o casă din zonă au suprins un moment groaznic! Un șofer nu a avut nicio reacție în momentul în care a observat un câine că trece strada. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal pentru ucidere cu intenție a animalului.
O persoană aflată la volanul unui SUV nu a avut nicio reacție în momentul în care văzut un câine pe marginea drumului. Dimpotrivă, acesta nu l-a ocolit și cu bunăvoință l-a lovit. În plus, în momentul în care stăpânul câinelui a observat cele întâmplate, i-a făcut semn șoferului să oprească, însă acesta și-a continuat drumul.
„Priviţi aceste filmări cum acest om fără suflet, conduce masina cu nr. SJ 01 … şi calcă în plin acest câine fără sa frineze deloc. În filmarea a doua iese proprietarul să-l oprească, iar el calcă acceleraţia mai tare, ocoleşte şi pleacă. Rezultatul – în poza trei, unde se vad şi urmele. Poate într-o zi frânele acelei maşini să se răzbune pe el”, este mesajul care însoţeşte imaginile.
Dacă persoana care era la volan va fi prinsă, aceasta riscă între trei luni și un an de închisoare sau amendă.
„O persoană necunoscută, în data de 8 ianuarie, în jurul orelor 11.00, în timp ce conducea un autoturism de teren a ucis cu intenţie un câine de culoare neagră din rasa comună ce se afla întins pe partea carosabilă a DC 11 din localitatea Biuşa, prin trecerea cu roţile autoturismului peste acesta, câine ce aparţinea unui localnic. Cercetările continuă în vederea identificării autorului”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj.
Priviți aceste filmări cum acest om fără suflet, conduce masina cu nr. Sj 01 GNB calcă în plin acest ciine fără sa...
Publicată de Otilia Mitre pe Vineri, 8 ianuarie 2021