
In articol:
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe secretarul de stat, Raed Arafat, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, până la ameliorarea stării de sănătate a acestuia, având în vedere evidenţele raportului de expertiză medico-legală, Totodată, a fost deschis și un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
Citeste si: Raed Arafat, de acord cu o carantină prelungită peste noapte! Se pregătesc noi restricții
„În fapt s-a reţinut suspiciunea rezonabilă că în data de 10 martie, în jurul orelor 12.00, aflându-se pe marginea drumului judeţean care face legătura între localităţile Săcălaz şi Sânmihaiul Român, cu ocazia unei transmisiuni video pe reţeaua Facebook, suspectul l-a ameninţat cu acte de violenţă pe un secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (Raed Arafat, n.r.), în sensul că îl va lovi cu un topor, cu un ciocan şi cu o rangă, aceste acte având legătura cu activitatea profesională a persoanei vătămate”, au declarat procurorii din Timișoara.
Raed Arafat
Citeste si: Oana Lis este în doliu. Tatăl vedetei a murit în Spania- bzi.ro
Timișoreanul a amenințat că îl va lovi pe Raed Arafat cu un ciocan și o rangă
De asemenea, procurorul a dispus faţă de suspect efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a stabili dacă bărbatul avea discernământ în momentul săvârșirii infracțiunii.
„Persoana expertizată a avut discernământul abolit, raportat la fapta cercetată şi s-a recomandat aplicarea de urgenţă a măsurii de siguranţă prevăzut de art. 110 Cp (internarea medicală), având în vedere potenţialul agresiv şi modificările halucinator-delirante prezentate de suspect", arată în comunicatul aportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de IML Timişoara la data de 19 martie.
Propunerea Parchetului a fost admisă, iar faţă de suspect s-a dispus internarea medicală într-un spital specializat de asistenţă medicală. Efectuarea în continuare a urmăririi penale și dispunerea măsurii internării medicale provizorii nu pot să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, suspectul/inculpatul fiind nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare”.