kanald.ro
Vedete
Un cântăreţ cunoscut în Republica Moldova, reţinut pentru trafic de fiinţe umane
Ricky Ardezianu, un cântăreţ cunoscut în Republica Moldova, a fost reţinut pentru trafic de fiinţe umane.
Ricky Ardezianu a fost reţinut acum cateva zile, iar în prezent se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit procurorului de caz din Republica Moldova, reţinerea a avut loc pe data de 15 iulie, iar pe data de 25 iulie, Curtea de Apel a decis plasarea lui în arest preventiv (la Penitenciarul nr.13).
Dosarul pornit pe art. 220 aliniat 2 (proxenetism) a fost iniţiat în baza plângerilor a două persoane de sex feminin care au spus că Ardezianu le-a cerut să presteze servicii sexuale pentru alte persoane, scrie Unica.md.
Tinerele care l-au denunţat pe interpret au 24 şi respectiv 26 de ani şi s-au cunoscut cu el în Chişinău.
Ricky Ardezianu este numele de scenă al cântăreţului de muzică pop Iurică Ciubotaru, Artist al Poporului în Republica Moldova, cantautor, textier şi orchestrator.