
kanald.ro
Una dintre cele mai bune jucătoare din toate timpurile sare în apărarea Simonei Halep! Martina Navratilova explică situația în cazul de dopaj
Sport
Fosta lideră mondială și considerată chiar cea mai bună tenismenă din toate timpurile, Martina Navratilova, îi acordă Simonei Halep prezumția de nevinovăție, dat fiind faptul că substanța respectivă nu are efecte pozitive pe termen lung.
Una dintre cele mai emblematice figuri ale tenisului feminin, supranumită și cea mai bună jucătoare din toate timpurile, Martina Navratilova (66 de ani) a sărit în apărarea tenismenei Simona Halep, în procesul în care sportiva constănțeancă se luptă cu Agenția Internațională a Integrității în Tenis.
Multipla campioană de Grand Slam a subliniat că nu vede o justificare logică a acuzației de dopaj cu Roxadustat a Simonei Halep, din moment ce efectele secundare ale medicamentului pot avea consecințe grave asupra sănătății, printre care se numără hipertensiunea arterială.
Citeste si: O nouă alertă de gaz în România! Un întreg bloc a fost evacuat în urmă cu puțin timp- kanald.ro
„Întotdeauna am vrut să acord sportivului prezumția de nevinovăție. Treaba cu medicamentele miroase urât, deoarece este singurul loc în care ești considerat vinovat până când îți poți dovedi nevinovăția ta.
Ca sportiv- chiar dacă este legal- având în vedere efectele secundare ale acestui medicament, nu pot vedea pe nimeni să vrea să îl atingă” a scris Martina Navratilova pe platforma de socializare X (ex-Twitter).
Martina Navratilova a fost desemnată de 18 ori campioană în turneele de mare șlem. Pe durata întregii sale cariere, tenismena cehoslovacă a câștigat 59 de competiții majore, luând în calcul inclusive probele de dublu.
Simona Halep
Andreea Răducan, una dintre cele mai valoroase gimnaste din istoria sportului românesc, a avut o opinie interesantă în ceea ce privește scandalul în care constănțeanca Simona Halep este implicată, fiind suspendată patru ani pentru dopaj.
Andreea Răducan a trecut și ea prin momente critice în scandalurile de la Jocurile Olimpice din anul 2000, un subiect sensibil și astăzi pentru fosta șefă a Federației Române de Gimnastică.
Fosta gimnastă a subliniat că presiunea de pe umerii Simonei Halep este generate și de vârsta înaintată a acesteia, împlinind 32 de ani pe data de 27 septembrie.
„Simona este o sportivă excepţională şi punct. Ea a făcut cinste acestei ţări prin rezultatele pe care le-a obţinut la un nivel destul de înalt, chiar dacă verdictul rămâne acelaşi. Indiferent de sentinţa definitivă nimeni nu îi va lua performanţele obţinute, nici talentul pe care îl are.
Situaţia complicată este legată de faptul că această penalizare vine pentru ea într-un moment delicat... în sensul că va fi destul de dificil să aştepte până trece perioada de suspendare pentru a putea reveni în arena competiţională.
Nu am avut o discuţie cu Simona pentru a vă mărturisi exact ceea ce simte, dar îmi imaginez că e destul de complicat să îţi găseşti cuvintele pentru a descrie perioada pe care o traversează ea acum”, a spus Andreea Răducanu.