
kanald.ro
Cele mai frumoase destinații pentru vacanță de iarnă
Diverse
Care sunt cele mai bune destinații pentru o vacanță de iarnă reușită?
Romania are de oferit multe locuri unde putem vedea peisaje mirifice oferite de sezonul alb. Pentru faptul că ne desparte doar două luni de vacanța de iarnă, mai jos vă prezentăm câteva locații cu multă magie a sărbătorilor de iarnă, dar și cu peisaje montane înzăpezite, potrivite pentru o vacanță ideală.
Hotelul de Gheață de la Bâlea este unic în Europa de sud-est, care atrage anual mii de turiști curioși să vadă cum arată un hotel complet sculptat în gheață.
Citeste si: Vacanțele la munte, mai scumpe în această iarnă. Cât ar costa un sejur de Revelion?
Hotelul de Gheață a fost clasat pe al treilea loc în topul celor mai frumoase hoteluri de gheață din Europa, de blogul de turism Fodor’s Travel. Primele locurile în acest top sunt ocupate de Iglu-Dorf Gstaad din Elveția și satul de igluuri Kakslauttanen din Finlanda.
Vatra Dornei
Valea Dornei este considerată una dintre cele mai potrivite idei pentru vacanță de iarnă. Aflată în Bucovina, unde tradițiile de Crăciun se respectă cu sfințenie de sute de ani, această locație atrage anual sute de vizitători, fiind una dintre cele mai frumoase stațiune din munții României.
Este poreclită „Perla Bucovinei” și este la o altitudine de 800 de metri, într-o depresiune în care vei găsi pârtii de ski bine puse la punct, centre spa și un aer foarte curat.
Orașul Sibiu este recunoscut pentru organizarea celor mai frumoase târguri de Crăciun, din România, concurând la acest capitol cu Viena, Praga sau Budapesta. Aici, pe lângă atitudinea călduroasă și ospitalieră a localnicilor, veți întâlni un centru istoric splendid, cu străduțe pavate și cu cladiri medievale.
Târgul de Crăciun Sibiu
Totodată, aici veți putea vizita cunoscutele atracții turistice, precum Piața Mare, Podul Minciunilor, Turnul Sfatului, Catedrala Evanghelică și Muzeul Brukenthal, iar binecunoscuta stațiune Păltiniș se află la 35 de km.
Minții Apuseni sunt o locație perfectă pentru pasionații de alpinism, dar și celor care adoră drumețiile montane. Peisajul în sezonul alb este mirific, iar pădurile bogate și sătucurile așezate prin văi și dealuri alcătuiesc o destinație deosebită.
Maramureș este o opțiune perfectă pentru vacanța de Crăciun. Aici vei avea parte de cele mai autentice sărbători, iar localnici te vor încânta cu cele mai vechi tradiții și obiceiuri, dar și cu o mâncare tradițională escelentă.
Totodată, ai ocazia de a face o plimbare cu mocănița pe Valea Vaserului, un traseu superb care atrage anual sute de vizitatori, dar și Cimitirul Vesel de la Sapanta.
Orașul Braşov, considerat și legenda vie a României, este un oraş plin cu istorie care te va surprinde de fiecare dată. Această destinație este o vacanță de vis, ocupând locuri fruntaşe în rândul celor ce vor să petreacă o vacanţă de basm.
Brașov
Aici vei avea șansa de a vizita cunoscutele atracții turistice, precum Piaţa Sfatului și Biserica Neagră.
Bran-Moeciu este cea mai bună alegere pentru cei care vor liniște în vacanța de iarnă. În ultimii ani, această destinație a devenit foarte cunoscută și vizitată de turiști, fiind clasată în topul celor mai frumoase locaţii de iarnă.
Citeste si: Ora de iarnă 2021. Pe ce dată se vor da ceasurile înapoi cu o oră
Bran-Moeciu oferă un aer curat de munte, branza de burduf, pastrama de oaie și peisaje superbe, iar locurile de cazare sunt localizate chiar la poalele muntelui, unde poți avea parte de momente relaxante.