
kanald.ro
Actualitate
A fost actualizat bilanțul persoanelor vaccinate împotriva noului coronavirus.
Câte persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore? A fost actualizat bilanțul persoanelor imunizate anti-COVID!
Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 6 septembrie a.c., ora 17.00, este următoarea: 8.090 de persoane imunizate.
Citeste si: Lovitură cumplită pentru fiica Oanei Roman! Ce i-a făcut Marius Elisei în prima zi de școală- kfetele.ro
Citeste si: Bilanț coronavirus, 6 septembrie 2021! Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
De la începutul campaniei de vaccinare, din data de 27 decembrie 2020, au fost administrate 9.822.812 doze de vaccin.
Numărul de persoane vaccinate cu schemă completă a ajuns la 5.171.742 de persoane.
În ultimele 24 de ore au existat 13 reacții adverse în urma imunizării- 3 de la Pfizer, 1 de la AstraZeneca și 9 de la Johnson&Johnson.
Până astăzi, 6 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.107.043 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.058.587 de pacienți au fost declarați vindecați.
Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din data de 05.09.2021, pentru data de astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apărute în platforma electronică dedicată.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.035 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 34.714 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 05.09.2021 (10:00) – 06.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 25 de decese (11 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Harghita, Iași, Prahova, Suceava, Teleorman și Vaslui.
Unul dintre pacienții decedați, raportat la INSP de DSP Vaslui, s-a infectat în Marea Britanie.