
In articol:
- Țările în care poți călători dacă te-ai vaccinat
- Croația
- Polonia
- Muntenegru
- Estonia
- Slovenia
- Lituania
- Albania
- Islanda
Din ce în ce mai multe țări, care din punct de vedere economic de bazează în mare parte pe turism, deschid granițele pentru cetățenii vaccinați împotriva Covid-19.
Țările în care poți călători dacă te-ai vaccinat
Astfel, călătorii care au trecut prin boală în ultimele șase luni și s-au vindecat, dar și cei imunizați vor putea vizita locurile preferate fără restricții, teste Covid sau carantină .
Citeste si: Cum se simte prima femeie vaccinată anti-COVID, la patru luni de la imunizare. Primele declarații
Până în acest moment, există mai multe țări care au anunțat și implementat standardele de călătorie fără restricții în baza certificatului de vaccinare, iar altele urmează să facă acest lucru până la începutul verii.
Grecia
Grecia a anunțat aceleași măsuri de acces fără restricții pentru cei vaccinați sau care pot dovedi că au anticorpi și au trecut prin boală.
Persoanele care au deja 14 zile de la a doua doză de vaccin pot călători în statul elen fără carantină sau test PCR. Sezonul estival se va deschide oficial începând cu 14 mai.Croația
În Croația pot intra fără restricții și fără un test negativ persoanele care au făcut vaccinul anti-Covid. De asemenea, în aceleași condiții, pot intra și cei care pot dovedi că au trecut prin boală în ultimele 6 luni.
Polonia
Polonia are deja implementate noile reguli pentru intarea în țară, iar persoanele care sunt imunizate împotriva Covid-19 pot circula fără nicio restricție. Nu e impusă carantina călătorilor care au trecut prin boală în ultima jumătate de an, s-au vindecat, și pot dovedi asta. La returul în România, ești exceptat de la carantină, indiferent dacă Polonia se va află sau nu pe lista galbenă.
Muntenegru
Muntenegru permite intrarea în țară a cetățenilor străini, fară test covid, carantină și nicio altă restricție, pentru cei care au vaccinul făcut. De precizat că Muntenegru cere ca a doua doză de vaccin să fie efectuată cu 7 zile înainte de intrare în țară.
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
„Dovada privind administrarea celei de-a doua doze de vaccin împotriva COVID-19 trebuie să fie eliberată de o instituție medicală și să rezulte că vaccinul a fost administrat cu cel puțin 7 zile înainte de intrarea în Muntenegru”, precizează MAE.
Estonia
În Estonia pot intra fără restricții, carantină și fără obligativitatea prezentării unui test Covid negativ persoanele care s-au imunizat împotriva Covid sau care au trecut prin boală în ultimele șase luni de zile, s-au vindecat, și pot dovedi acest lucru.
Slovenia
Și în Slovenia pot călători fără nicio restricție, fără test pcr negativ și fără carantină, persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală și pot dovedi acest lucru.
Lituania
Orice persoană poate călători în Lituania, fără carantină și test pcr, daca are vaccinul făcut. De asemenea, pot intra fără restricții cei care nu au vaccinul făcut, dar pot dovedi că au trecut prin boală și s-au vindecat.
„Sunt exceptați de la măsura prezentării testului negativ, efectuat cu până la 72 de ore anterior intrării în Lituania: membrii echipajelor care operează vehicule de transport comercial autorizat de pasageri, persoanele cu vârsta sub 16 ani, persoanele care tranzitează Lituania, persoanele care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu ambele doze (și pot prezenta un certificat medical care să ateste vaccinarea) și persoanele care au fost confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2 și s-au vindecat (în acest caz trebuie prezentată dovada testului pozitiv, tip PCR sau antigen, tradus în limba lituaniană, engleză sau rusă), a precizat Ministerului Afacerilor Externe.
Albania
În Albania, cetățenii români pot intra fără nicio restricție. Albania nu solicită test covid, vaccin sau test anticorpi. Cetățenii români pot efectua deplasări între Albania și România, pe cale terestră, tranzitând Macedonia de Nord, Serbia și Bulgaria.
Islanda
Islanda a anunțat încă din 18 martie că permite tuturor turiștilor care prezintă un pașaport de vaccinare să viziteze țara. De asemenea, cetățenii care prezintă un test pcr negativ sau pot face dovada că au trecut prin boală și au anticorpi sunt scutiți de la măsura carantinării.
„Persoanele care pot prezenta un certificat eliberat în baza unui test molecular tip PCR sau de anticorpi, efectuat într-un stat membru UE/AELS, conform căruia au fost infectați și s-au vindecat de infecția cu SARS-CoV-2 și persoanele care furnizează dovada validă a vaccinării complete împotriva COVID-19 sunt scutiți de a prezenta un test PCR cu rezultat negativ”, potrivit MAE.
Alte state fac pregătiri pentru a primi turiștii pe baza certificatului de vaccinare anti Covid. Astfel, Cipru va accepta turiștii vaccinați până în vară, cu condiția să aibă ambele doze de vaccin.
De asemenea, Spania pregătește un sistem de primire a turiștilor străini pe baza unui pașaport de vaccinare până în iunie, în timp ce Thailanda va începe să elimine din restricții și să primească călătorii vaccinați începând cu 1 iulie.
SURSE: mae.ro