kanald.ro
Vedete
Valeriu Gheorghiță, declarații despre noua mutație a tulpinii indiene, descoperită și-n România
Coordonatorul campaniei de vaccinare a vorbit despre noua variantă a tulpinii indiene!
Tulpina din India are două mutatii! Valeriu Gheorghiţă a făcut declarații cu privire la noua variantă a tulpinii indiene, care a fost descoperită și în România la un muncitor venit din India. Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului a spus că nu e neapărat mai contagioasă și că nu reduce eficiența vaccinurilor.
Citeste si: Groparii din India lucrează zi și noapte. Situația este dramatică: "Trebuie să sap morminte..."
" Tulpina indiană este definită prin prezenţa a două mutaţii, două mutaţii care se asociază cu reducerea activităţii neutralizante a anticorpilor obţinuţi după vaccinare, însă nu este un impact semnificativ care să reducă eficienţa vaccinurilor, aşa încât mesajul rămâne unul foarte clar, de a ne prezenta şi a ne vaccina într-un număr cât mai mare, tocmai pentru a reduce circulaţia virusului în populaţie şi pentru a reduce riscul să cumuleze noi mutaţii.
Nu este neapărat mai contagioasă, aceste mutaţii care sunt identificate pe această tulpină se pare că reduc activitatea neutralizantă a anticorpilor, însă, de pildă, comparativ cu tulpina sud-africană, nu este mai rezistentă faţă de vaccinurile actuale astfel încât nu se aşteaptă să vorbim de o eficienţă substanţial redusă a vaccinurilor.
Tulpina din India a ajuns în România
Tulpina indiană a ajuns și pe teritoriul României! Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că o persoană de 26 de ani, din Sfântu Gheorghe, care s-a întors recent în România, a fost confirmată pozitiv cu virusul SARS-Cov-2, mai exact cu varianta B.1.617.2, o tulpină din India. Mai mult, alte cinci persoane care s-au întors din India au ieșit pozitiv la testul PCR, dar nu există dovezi că s-au infectat cu această tulpină, iar autoritățile au anunțat că investighează acest focar care este în Brașov.
Citește mai multe AICI.