
kanald.ro
Vedete
Victor Slav a dezvăluit că, încă de când s-au întâlnit prima dată, Selina și Sofia s-au înțeles de minune.
Victor Slav are o relație foarte frumoasă de iubire cu Selina. Cei doi se iubesc de câțiva ani, iar, de-a lungul timpului, fanii au fost curioși să afle cum se înțelege fiica sa și a Biancăi Drăgușanu, Sofia, cu partenera sa de viață.
Victor Slav este un tată model, care se implică în viața fetiței sale, Sofia. Este norocos că are o parteneră de viață care se înțelege foarte bine cu cei mici și, inclusiv cu fiica sa.
Victor Slav a mărturisi că iubita sa iubește foarte mult copiii, așa că nu și-a făcut nicio grijă în momentul în care cele două s-au întâlnit. Sofia este un copil foarte sociabil, așa că a făcut ca întâlnirea cu iubita tatălui său să decurgă natural, fără niciun fel de problemă.
„Relația lor este foarte ok, deja se cunosc de trei ani. Sincer, nu am avut emoții, pentru că o cunosc pe Sofia care este foarte sociabilă, o cunosc și pe iubita mea, care, la fel, îndrăgește copiii. Copiii vin la ea ca un magnet! Nu mi-am făcut probleme și chiar a fost super, nicio problemă din punctul acesta de vedere”, a mărturisit Victor Slav, pentru playtech.ro.
Victor Slav iubește și se simte iubit, așa că întrebarea de pe buzele tuturor este în legătura cu căsătoria dintre el și iubita sa.
„Nu-mi fac planuri că vreau să mă recăsătoresc sau să fac un alt copil. Dacă lucrurile se vor așeza în direcția asta, cu siguranță se va întâmpla, da. Nu cred că are nicio legătură. Cred în continuare în dragoste, cred în căsătorie, dacă este cazul, nu am probleme de genul acesta”, a spus prezentatorul TV, pentru sursa citată mai sus.