kanald.ro
Vedete
VIDEO Nelson Mondialu, gestul neașteptat pe care l-a făcut, după ce Culiță Sterp a produs accidentul în Cluj! Artistul a reacționat imediat
Nelson Mondialu a făcut haz de necazul lui Culiță Sterp, chiar în mijlocul unei mulțimi. Artistul i-a oferit replica fără să stea pe gânduri.
Faptul că Culiță Sterp a produs un accident în Cluj-Napoca a ajuns la urechile tuturor. Dacă unii au privit cu maximă seriozitatea incidentul prin care a trecut artistul, alții au făcut haz de necaz, așa cum a făcut și Nelson Mondialu de această dată.
Unele vedete l-au criticat și judecat pentru lipsa de responsabilitate de care a dat dovadă în momentul în care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice, altele s-au arătat neutre față de situație, iar altele nu s-au sfiit să facă glume pe seama accidentului pe care artistul l-a produs în centrul Clujului.
Nelson Mondialu, prima reacție după accidentul lui Culiță Sterp
În propriul stil caracteristic, Nelson Mondialu a făcut o glumă la adresa lui Culiță Sterp, legându-se de accidentul pe care l-a produs în urmă cu câteva săptămâni. Aflat în mijlocul unei mulțimi de oameni, a strigat în gura mare ca cei prezenți să aibă grijă la semafor, pentru că în peisaj va apărea Culiță Sterp.
„Atenție la semafor! Trece Culiță!”, a strigat Nelson Mondialu, stârnind râsete în jurul său.
Citește și: Tzancă Uraganu, apariție controversată. Artistul s-a filmat cu un accesoriu care a atras atenția tuturor
Gluma a fost gustată pe deplin de internauți, dar și de Culiță Sterp, care a reacționat fără să stea pe gânduri în secțiunea de comentarii. Artistul s-a împăcat cu situația că va fi nevoit să stea pentru o vreme pe scaunul din dreapta.
„Anul ăsta sigur nu mai trece!”, a fost reacția lui Culiță Sterp, obișnuit deja cu ideea că nu se va mai putea urca la volan, după ce i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o lună.
@bragaclaudiu ♬ sunet original- Braga Claudiu