
kanald.ro
Vedete
Polițiștii anchetează în continuare moartea subită a milionarului Costi Dinescu, însă nu sunt aproape de adevăr. Nici rezultatele necropsiei nu vin să lămurească cu exactitate cauza decesului.
Deși Costi Dinescu a decedat în urma unui infarct, rezultatele parțiale ale necropsiei pun sub semnul întrebării adevărata cauză a decesului.
Se pare că în organismul milionarului au fost depistate substanțe opiacee. Totuși, prietenii lui susțin că „baronul luxului”, cum mai era supranumit, nu consuma niciodată droguri.
„Nu a luat el din propria inițiativă așa ceva, niciodată, pentru că era foarte anti-orice fel de substanțe interzise”, a declarat Catinca Roman, o bună prietenă a lui Costi Dinescu, pentru Știrile Kanal D.
În acest caz, pot fi luate în considerare două ipoteze. Fie milionarul lua medicamente pe bază de morfină, care i-au produs în cele din urmă decesul, ori a fost otrăvit de una dintre tinerele cu care obișnuia să-și petreacă serile.
Catinca Roman crede în cea de-a doua variantă și susține că cel mai probabil Costi Dinescu a fost otrăvit. „Ele i-au pus ceva în băutură”, a declarat ea.
Prietenii lui Costi Dinescu își pun multe întrebări și deși cunoșteau faptul că milionarul avea probleme cu inima, ei consideră că existenta substanțelor periculoase în organismul acestuia este un lucru bizar.
Așadar, varianta otrăvirii rămâne o ipoteză viabilă, mai ales că milionarul obișnuia să-și petreacă serile cu diferite femei.
El a fost văzut ultima oară cu o ucraineancă, în Mamaia, care ar fi putut să-i administreze, fără ca el să știe, opium și morfina, până când substanțele i-au provocat infarctul.
Rezultatele parțiale ale necropsiei arată că inima lui Costi Dinescu s-a oprit în loc, după 6 zile în care a stat intubat, în secția de terapie intensivă.
Milionarul Costi Dinescu a ajuns la spital, după ce i s-a facut rău pe Autostrada Soarelui.
El petrecuse o noapte de pomină în prezența a două femei, cu care ar fi întreținut relații sexuale în vila sa din Năvodari. De altfel, apropiații îl știu ca pe un petrecăreț convins.„Costi era pe modelul fatalist. Spunea că își trăiește fiecare minut din viață și că fie ce-o fi”, a mai spus Catinca Roman.
Despre Costi Dinescu nu se știe cu exactitate ce avere avea, dar proprietarile sale vorbesc de la sine. Cea mai spectaculoasa este o vilă cu piscină din Snagov, dar și un vast domeniu cu ieșire la lac. Afacerile cu pietre prețioase, dar și operele de artă l-au transformat în unul dintre cei mai bogați oameni din București.