 
                            kanald.ro
 
        Actualitate
Vladimir Putin s-a vaccinat anti-COVID-19. Ce ser i-a fost administrat președintelui?!
Vladimir Putin s-a vaccinat, marți seară, împotriva noului coronavirus. Ce ser i-a fost administrat președintelui?!
Marți, 23 martie, președintele Rusiei a fost vaccinat anti-COVID-19. Vladimir Putin a fost imunizat cu unul dintre serurile de fabricație rusească. Dmitri Peskok, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a făcut primele declarații despre cum se simte acum omul politic.
Citeste si: Vladimir Putin, prima reacție după ce Joe Biden l-a numit „criminal”: „O spun fără ironie”
„Putin a fost vaccinat împotriva coronavirusului. Se simte bine. Mâine va avea o zi de lucru completă″, a declarat Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Ria-Novosti.
În continuare, Dmitri Peskov a adăugat faptul că nu va comunica ce vaccin i-a fost administrat lui Putin, însă este vorba de unul de încrede și eficient.
„În mod deliberat nu spunem ce vaccin va primi preşedintele, remarcând că toate cele trei vaccinuri ruseşti sunt absolut de încredere şi eficiente”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
 
 
Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 23 martie a.c., ora 17.00, este următoarea: 58.062 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, 1.800.680 de persoane au fost imunizate de la începutul campaniei de vaccinare, din data de 27 decembrie 2020.
De asemenea, au existat 255 de reacții adverse în ultimele 24 de ore- 58 de la Pfizer, 23 de la Moderna și 174 de la AstraZeneca.
Menționăm faptul că 99 reacții adverse sunt în curs de investigare.