
kanald.ro
Stiri
Vremea va fi instabilă marți 14 mai. Se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării.
Vremea va fi în general instabilă marți. Înnorările vor fi temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în majoritatea zonelor.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 15…20 l/mp în sud-vestul, centrul şi nordul ţării şi izolat, mai ales în zona deluroasă şi montană din Oltenia şi Banat, peste 30 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari, unde rafalele vor fi de 70…80 km/h, dar şi în regiunile sudice şi centrale cu viteze în general între 45 şi 55 km/h. Temperaturile maxime, în scădere în cea mai mare parte a ţãrii, dar mai ales în vest, nord-vest şi centru, se vor încadra, în general, între 16 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade, informează rtv.net.
În Capitală înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21...22 de grade, iar cea minimă va fi de 10…11 grade. Presiunea aerului va scădea.