kanald.ro
Zlatan Ibrahimovic a fost prezent la meciul lui AC Milan din Champions League.
Zlatan Ibrahimovic a fost prezent la meciul lui AC Milan din Champions League.
Sport
AC Milan a primit o veste teribilă, accidentarea lui Malick Thiaw se pare că este una severă și va sta departe de suprafața de joc pentru o perioadă importantă de timp.
AC Milan și Borussia Dortmund s-au duelat în cea de a cincea etapă a grupelor competiției UEFA Champions League pe stadionul San Siro. În meciul tur, cele două au disputat pe arena Signal Iduna Park, iar meciul s-a terminat cu o remiză albă, 0-0.
Zlatan Ibrahimovic, legendarul fotbalist care s-a retras la finalul sezonului trecut din cariera sa fotbalistică, a reușit să câștige cu „rossonerii” de două ori campionatul Italiei, în sezoanele 2010/11 și 2021/22.
Suedezul și-a făcut simțită prezența pe stadionul San Siro, locul în care a îmbrăcat cu onoare tricoul echipei și a înscris goluri, pentru a-și urmări echipa de suflet în confruntarea din Champions League.
„Rossonerii” s-au confruntat cu o problemă severă în apărare după ce Malick Thiaw s-a accidentat grav, iar RMN-ul a arătat o leziune severă a mușchiului biceps femoral al coapsei stângi. Fundașul ar putea lipsi de pe gazon pentru cel puțin două luni.
„Malick Thiaw a fost supus astăzi unui RMN care a evidențiat prezența unei leziuni miotendinoase severe a mușchiului biceps femoral al coapsei stângi, a cărei evoluție va fi reevaluată în termen de 7-10 zile”, se arată în comunicatul transmis de AC Milan.
Citeste si: Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație- kanald.ro
În momenul de față, este greu de anticipat cu precizie perioada de recuperare, însă o absență de cel puțin două luni este sigură, după cum au scris italienii.
Stefano Pioli, tehnicianul de pe banca celor de la AC Milan, caută soluții pentru linia defensivă după ce Kalulu, Pellegrino și Caldara au fost absenți toți pentru o perioadă lungă de timp. Starea lui Simon Kjaer este incertă, clubul neoferind informații detaliate, fiind în afara suprafeței de joc de peste o lună.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Jannik Sinner (22 de ani) a condus Italia pe culmile gloriei în Cupa Davis, alături de coechipierii săi Lorenzo Musetti, Lorenzo Sonego, Matteo Arnaldi și Simone Bolelli.
Tenismenul și-a făcut apariția pe stadionul San Siro și a fost recunoscut de un supporter, iar din tribune ultrașii rossonerilor au început să-I scandeze numele: „Jannik. Jannik. Sinner. Sinner”.
„Să jucăm cu hotărârea lui Sinner? Nu doar asta. Avem nevoie și de talentul lui, de mentalitatea lui, de calitatea lui, de abilitatea lui de a rămâne pe teren și de voința sa de a câștiga fiecare minge.
Vom fi fericiți dacă va veni la stadion. Îl felicit pe el și pe Volandri”, declara antrenorul lui AC Milan, Stefano Pioli.