Pe data de 15 ianuarie 2022 se împlinesc 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu! Iată cum arată acum casa marelui poet național!
Pe data de 15 ianuarie 2022 se împlinesc 172 de la nașterea celui mai important poet român. Iată cum arată casa în care a copilărit poetul, prozatorul și jurnalistul român Mihai Eminescu!
Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 și este considerat a fi cel mai important poet din literatura română. Acesta și-a petrecut întreaga copilărie la Botoșani și Ipotești, în sânul familiei, urmând să termine școala primară „National Hauptschule” din Cernăuți al 5-lea din cei 82 de elevi. Pe numele real, Mihail Eminovici scrie prima poezie de succes în anul 1866, atunci când profesorul de limba română Aron Pumnul trece în neființă.
Aceasta s-a numit „La mormântul lui Aron Pumnul” și a fost publicată în broșura elevilor denumită „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști”. Eminescu a fost studentul Facultății de Filosofie și Drept din Viena, locul în care începe să activeze în rândul societăților studențești, cunoscându-i pe Ioan Slavici și pe marea sa iubire imposibilă, Veronica Micle. Cele mai importante reviste la care a scris marele poet român sunt „Convorbiri literare” și „Junimea”. Mihai Eminescu a devenit un autor canonic, iar operele „Luceafărul”, „Sărmanul Dionis”, „Floarea Albastră” și „Scrisoarea I” se regăsesc în programa de Bacalaureat de ani buni.
172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Cum arată casa în care a copilărit marele poet național
[Sursa foto: Captură YouTube romaniacultural]
Cum arată casa din Ipotești în care a copilărit Mihai Eminescu
Mihai Eminescu s-a născut la Botoșani, însă de la vârsta de doi ani și până să plece la studii în Viena, a locuit la Ipotești. Casa din Ipotești este considerată a fi și casa memorială a marelui poet.
Aceasta însă, este reconstruită de la zero în prezent, ținându-se cont de vechia amplasare, de schițe și fotografii conforme casei din copilărie. Casa lui Mihai Eminescu, conform shtiu.ro, avea trei camere, salonul familiei, biroul tatălui lui Mihai și dormitorul mamei și al surorilor poetului. Casa avea grajduri pentru animale și hambare pentru animale, iar în livada casei de la Ipotești se afla prisaca lui moș Miron. Acolo, Mihai Eminescu se retrăgea ori de câte ori voia să i se spună o poveste.
De asemenea, lângă casă era bisericuța familiei, cumpărată de Raluca Eminovici, mama poetului, la prețul de 250 de galbeni, de la boierul Teodor Murguleț. Un element semnificant pentru opera eminesciană este teiul, astfel că, în apropiere de o clopotniță se aflau doi tei, la umbra cărora, scriitorul citea poezie și proză. Iată cum arată casa din Ipotești în care a copilărit Mihai Eminescu!
172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Cum arată casa în care a copilărit marele poet național