
kanald.ro
În ambulanță se afla o femeie, care a acuzat dureri severe de cap după accident.
Actualitate
În ambulanță se afla o femeie, care a acuzat dureri severe de cap după accident.
Un accident cutremurător s-a petrecut în noaptea de vineri, 13 ianuarie, într-o intersecție din Galați. Totul s-a petrecut după ce un localnic a băut mai multe pahare, apoi s-a urcat la volan de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, și a intrat cu putere într-o salvare.
În ambulanță se afla o pacientă, care a fost la un pas să facă infarct din cauza sperieturii pe care a tras-o în timpul impactului.
În ambulanță se afla o femeie, care a acuzat dureri severe de cap după accident.
Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere aflate în zona accidentului, pe bulevardul Siderurgiștilor. În imagini se vede cum ambulanța, care avea pornite semnalele acustice și luminoase, vrea să treacă prin intersecție, însă șoferul turmentat nu îi dă prioritate.
În urma impactului, ambulanța a fost proiectată în refugiul stației de tramvai care se afla în apropiere. Oamenii legii au venit în scurt timp la locul accidentului, și l-au testat cu aparatul etilotest pe șoferul care a provocat accidentul. Rezultatul a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Evenimentul rutier a avut loc la intersecţia dintre bulevardul George Coşbuc cu strada Tecuci. Au fost implicate un număr de 5 autovehicule, dintre care o autospecială de la Serviciul Judeţean Ambulanţă Galaţi, trei autoturisme şi un autobuz. În urma acestei eveniment rutier, autospeciala de la Ambulanţă s-a răsturnat şi a fost rănită uşor o persoană din aceasta”, precizează IPJ Galaţi.
Șoferul, în vârstă de 52 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a determina circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Citește și: Vineri 13. Cele mai ciudate superstiții din istorie. Ce NU ai voie sub nicio formă să faci în această zi
Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav, însă pacienta care se afla în ambulanță a început să acuze dureri puternice de cap după impactul prin care autospeciala a trecut.