A fost găsit jurnalul secret al lui Gheorghe Dincă! Ce scrisese despre Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu

Gheorghe Dincă avea un jurnal secret, iar anchetatorii l-au găsit în casă.

Distribuie pe:

Autor: R.L.

Gheorghe Dincă

Anchetatorii din dosarul crimelor din Caracal au descoperit un jurnal secret al lui Gheorghe Dincă.

Monstrul din Caracal a scris câteva rânduri în jurnal despre cele două victime ale sale: Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Potrivit jurnaliștilor de la Antena 3, Dincă le-ar fi dedicat câteva rânduri într-o agendă celor două fete pe care susține că le-a sechestrat, violat și apoi ucis.

A fost găsit jurnalul secret al lui Gheorghe Dincă! Ce scrisese despre Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu

Potrivit unor surse din anchetă care au citit jurnalul, Gheorghe Dincă a scris că vrea să aprindă câte o lumânare pentru cele două fete pe care le-a omorât, Luiza și Alexandra. Despre Luiza Melencu, Monstrul din Caracal susține că și-o amintește desculță, zâmbitoare și mătură. În schimb, despre Alexandra Măceșanu spune că era o copilă tristă.

Dezvăluire ULUITOARE în cazul Caracal! Mama Luizei Melencu: ”Am trecut pe la casa lui Dincă înainte ca poliția să intre prima oară acolo”

O întâmplare incredibilă care ține de destin a făcut ca familia Luizei Melencu să treacă pe la casa lui Gheorghe Dincă exact în momentul în care polițiștii din Caracal ezitau să pătrundă în curte pentru a o salva pe Alexandra.

26 iulie 2019, ora 06:45. Polițiștii și procurorii de la Caracal așteaptă să se facă ora exactă pentru a efectua percheziția la domiciliul lui Gheorghe Dincă, principalul suspect pentru dispariția unei tinere pe nume Alexandra Măceșanu, care sunase cu două zile înainte la 112.

La exact aceeași oră, familia unei alte tinere dispărute cu 3 luni înainte trece cu mașina prin fața casei aceluiași Gheorghe Dincă. Mama și bunicul Luizei Melencu nu știu a cui este casa și nici de ce stau forțele de ordine la poartă, însă îl recunosc pe procuror. Se numește Vasilescu de la DIICOT Craiova, același la care a ajuns dosarul Luizei. Și care în loc să încerce să dea pe fete îl pune pe bunicul fetei în frunte listei de suspecți.

Citeste si: Cumpănașu, amenințat cu moartea: ”Vin și îți trag un pistol în cap”! Unchiul Alexandrei a informat poliția și Parchetul

Citeste si: Gheorghe Dincă poate fi eliberat! Cât timp mai au procurorii la dispoziție

Citeste si: Îți vine să plângi! Ce avea Luiza Melencu în camera ei: icoane, Arsenie Boca și jucării de pluș

Bunicul Luizei îl vede pe procurorul Vasilescu și cere șoferului să oprească mașina pentru a-i cere socoteală. De fapt, pentru ”a-l înjura”, cum recunoaște chiar el. Mașina trece însă mai departe și se îndreaptă spre București, iar câteva minute mai târziu, Vasilescu și polițiștii pătrund pe proprietatea ”monstrului din Caracal”.

Povestea este una reală și a fost prezentată chiar de mama Luizei Melencu, într-un reportaj realizat de TVR.

”La Caracal, la 6 fără un sfert, dânsul era în fața porții. Noi am trecut pe acolo, urma să mergem la București, la un interviu. Când am trecut cu tatăl meu prin fața casei groazei, cum se zice, noi am văzut că era chiar o învălmășeală, erau 10-15 mașini de jandarmi. I-am zis tatălui meu că e și domnul Vasilescu. Dânșii așteptau pur și simplu ca niște câini, lângă poartă. Așteptau să se trezească, să-și bea cafeaua domnul Dincă. Erau lângă poartă, așteptau, era 6 fără un sfert în momentul în care eu am trecut. Tatăl meu, pot să vă zic, a făcut un gest foarte urât – a vrut să deschidă să-l înjure... Noi am crezut că ei fac o descindere, probabil... atunci am realizat că ceva s-a întâmplat. Noi ne-am continuat drumul la București. Vasilescu nu ne-a văzut, noi eram în mașină”, a povestit mama Luizei Melencu.

Gheorghe Dincă

Bunicul Luizei a confirmat și el povestea. El spune că era supărat pe procurorul DIICOT pentru că nu a făcut nimic să-i găsească nepoata, în schimb l-a adus pe el la detectorul de minciuni.

”Stăteau foarte frumos oamenii... În momentul zero trebuia să fi intrat, era vorba de viața Alexandrei. Încă odată au dezamăgit oamenii ăștia. Era și Vasilescu acolo. (...)Am presimțit că acel domn procuror Vasilescu nu este în regulă. Tot timpul ne punea întrebări fără nici un interes aproape în legătură cu cazul. Întrebări fără sens”, a povestit bunicul Luizei Melencu.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate