WowNews logo WOWnews
Stories
„A fost nasol” Mara Bănică abia și-a revenit după cele întâmplate cu fiica ei! Jurnalista dispăruse din mediul online, după ce micuța Donca a început să se simtă rău

Vedete

„A fost nasol” Mara Bănică abia și-a revenit după cele întâmplate cu fiica ei! Jurnalista dispăruse din mediul online, după ce micuța Donca a început să se simtă rău

Mara Bănică le-a povestit internauților motivul pentru care nu a mai fost atât de activă pe internet! Totul are regulă cu fiica ei, Donca.

Mara Bănică este iubită și apreciată de mulți români, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să intre în sufletele admiratorilor săi, prin prisma carismei, dar și a sincerității de care a dat dovadă mereu. De asemenea, jurnalista este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează frecvent legătura cu cei ce o îndrăgesc, ținându-i pe aceștia la curent cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa și împărtășind cu ei atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.

Cu toate acestea, însă, internauții nu au putut trece cu vederea peste absența vedetei din mediul online, din ultima perioadă, așa că Mara Bănică s-a simțit nevoită să le explice fanilor motivul pentru care nu a mai fost prezentă pe rețelele de socializare.

Citeste si: Cine este iubitul Cabiriei, fiica Maiei Morgenstern? Între cei doi, care abia au devenit părinți, este o diferență de 37 de ani- kfetele.ro

Citește și: Mara Bănică și soțul ei, viitor incert. Chiar ea a recunoscut acest lucru: „Momentan e aici, dar nu știu pentru cât timp”. Ce s-ar putea întâmpla?!

Ei bine, absența jurnalistei a fost una pe cât se poate de motivată, asta pentru că micuța ei, Donca, nu s-a simțit prea bine în ultima perioadă, confruntându-se cu stări de rău, însă acum fiica Marei Bănică este în regulă, iar vedeta a povestit pe îndelete ce s-a întâmplat.

„Nu v-am scris câteva zile, nu am postat nimic, pentru că cea mică a mea a avut febră, a fost nasol, în fine. O erupție dentară. Dar mi-am revenit și am venit să-mi retușez sprâncenele”, a povestit Mara Bănică, pe pagina personală de Instagram.

Mara Bănică și fiica sa, Donca

[Sursa foto: Instagram]

Își dorește sau nu Mara Bănică să devină mamă pentru a treia oară

Mara Bănică a fost mai sinceră ca niciodată și, nu de mult, vedeta a vorbit fără rețineri despre o a treia sarcină și a mărturisit că n a exclus definitiv această variantă, căci în trecut a congelat câteva ovule, tocmai pentru

acest moment.

Citeste si: Manuela decide soarta unuia dintre concurenții „Casa iubirii”! Aflați pe cine va trimite spre eliminare în ediția de duminică, 7 septembrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citeste si: Incredibil, dar adevărat! Un bărbat a stat 30 de ani după gratii pentru o crimă pe care NU a comis-o: "Tribunalul a confirmat astăzi". Detalii revoltătoare dintr-un caz care șochează lumea- radioimpuls.ro

Citește și: Mara Bănică a recunoscut totul abia acum: „Am făcut lucrul ăsta pentru bani, nu mi-e rușine să recunosc”. Compromisul pe care nu l-ar mai face nici în ruptul capului

Cu toate acestea, însă, vedeta a mai precizat și faptul că s-a gândit că are deja 2 copii, o fetiță și un băiat, de care vrea să fie alături cât mai mult timp.

"E o discuție, să știi că ne-am pus problema asta.

Mai am niște ovule congelate și le vom ține 5 ani, așa e procedura și pe măsură ce trece fiecare an, eu deja am intrat în al doilea, mă gândesc că până la urmă tot o crimă e. Pe de altă parte, mă gândesc nu la faptul că mi-e mie greu sau că nu mă duce organismul, ci la faptul că fac 50 de ani și am doi copii și aș vrea să îi aduc cât mai târziu în momentul în care eu nu o să mai fiu. E singurul motiv pentru care pun întrebări așa.", a declarat Mara Bănică.