
kanald.ro
Vedete
Dana Roba a găsit în telefon ultima conversație cu fostul ei soț, Daniel Balaciu, bărbatul care a adus-o în pragul morții.
Dana Roba a fost la un pas de moarte, din cauza fostului ei soț, Daniel Balaciu, bărbatul care a adus-o în pragul morții, după ce a lovit-o cu un ciocan pe întreg corpul, aplicându-i multiple lovituri și în zona capului. Pe data de 5 iunie, bruneta a ajuns în stare gravă la spital, intrând atunci direct în sala de operații, suferind o intervenție chirurgicală pe creier care a durat mai bine de 9 ore. Din fericire, doar o minune a făcut ca femeia să se pună pe picioarele ei, căci pe timpul spitalizării, specialiștii nu-i dădeau nicio șansă de supraviețuire acesteia.
Încă de la început, Dana Roba a fost convinsă că tatăl copiilor ei a premeditat totul, însă acum are și dovadă, căci recent, vedeta a găsit ultimul mesaj pe care Daniel Balaciu i l-a transmis, chiar înainte cu 5 ore de bătaia cruntă.
Bărbatul i-a trimis atunci o captură de ecran de la o slujbă care avusese loc cu o zi înainte, unde apărea și el, alături de mesajul ”Te iubesc”, asta doar pentru a se asigura că tânăra doarme, iar el își poate duce planul la bun sfârșit.
"A făcut un screen de la biserică, de la transmisia live, unde fusese în data de 4 iunie. Eu nu am văzut acest mesaj până acum câteva zile, pentru că în dimineața de la 5 iunie, a intrat cu ciocanul și mi-a dat foarte multe ciocane în cap, apoi m-a lăsat în baltă de sânge câteva ore. Acest eveniment s-a produs de față cu copiii. Înainte cu 5 ore de macabru, fostul soț a vrut să se asigure că dorm.
Dana Roba își dorește cu orice preț să i se facă dreptate, motiv pentru care la finalul procesului bruneta îi va cere fostul ei soț despăgubiri în valoare de 200.000 de euro, mai ales că pe lângă bătaia cruntă pe care a încasat-o de la el, bărbatul i-a furat și o sumă de bani enormă, pe care femeia o economisise de ceva vreme.
”La finalul procesului voi cere. El îmi va plăti despăgubiri materiale și morale în valoare de 200.000 de euro. Nu mă interesează că are sau că nu are bani. Eu am capul crăpat, mâinile în gips până la cot și dureri mari de picioare. Mi-a dat cu ciocanul, dar eu n-am luat 8 ciocane, am luat de fapt vreo 30 de ciocane. Prima oară a zis că m-a lovit de trei ori cu ciocanul, apoi, s-a sucit, dar eu, în total, am luat cel puțin 30 de ciocane. Când m-am internat de urgență, medicii m-au operat la cap, acolo erau problemele grave, dar mă doare foarte rău și piciorul, este negru de la lovituri, mi-a distrus tendoanele cu ciocanul, trebuie să fac un RMN, mă costă în jur de 1.400 de lei. Măcar de nu-mi lua banii din casă, cei 30.000 de euro, acum aveam bani ca să mă tratez, nu trebuia să mai rog oamenii să-mi trimită bani în cont, să mă ajute pentru cele trei operații, care costă în jur de 10.000 de euro”, a declarat Dana Roba, potrivit playtech.ro.