kanald.ro
Stiri
Accident GRAV în Capitală! 8 mașini lovite, după ce un TIR a scăpat de sub control
Circulaţia tramvaielor pe linia 11 este restricţionată în zona Şoseaua Giurgiului din Capitală după ce şoferul unui cap-tractor a pierdut controlul volanului, lovind mai multe maşini, anexa unei locuinţe şi gardul unui imobil, informează Brigada Rutieră. Şoferul a fost transportat la spital.
„Conducătorul unui cap tractor care se deplasa pe strada Luică dinspre Bulevardul Constantin Brâncoveanu către strada Zetarilor până să ajungă în intersecţia cu Şoseaua Giurgiului a lovit un autovehicul şi anexa a unei locuinţe, după care acesta şi-a continuat deplasarea pe strada Luică, iar la intersecţia cu Şoseaua Giurgiului a pierdut controlul direcţiei de mers şi a lovit mai multe autovehicule, după care a avariat gardul unui imobil situat pe strada Zeţarilor”, informează reprezentanţii Brigăzii Rutiere.
În urma impactului, şoferul a fost rănit, el fiind transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit Mediafax.
Poliţiştii efectuează, la ora transmiterii ştirii, cercetarea la faţă locului pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi condiţiile producerii accidentulului. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. „Circulaţia tramvaielor liniei 11 este restricţionată pe Şoseaua Giurgiului, sensul de mers către strada Zeţarilor”, mai arată sursa citată.
Citeste si: Accident GRAV în Capitală! 8 mașini lovite, după ce un TIR a scăpat de sub control
Citeste si: O altă veste proastă pentru bucureșteni! Centrul Capitalei, din nou blocat! Anunțul făcut astăzi