kanald.ro
Vedete
Adela Popescu, despre prima noapte cu mezinul familiei. "A fost peste așteptări"
Adela Popescu a dat detalii despre ce s-a întâmplat în prima noapte în care a venit cu bebelușul acasă, după externare.
Frumoasa prezentatoare tv și soțul ei, Radu Vâlcan, trec prin cele mai frumoase momente pentru că, recent, și-au mărit familia cu încă un membru. Adela a adus pe lume cel de-al treilea băiețel al cuplului, în urmă cu câteva zile.
Citeste si: Adela Popescu, externată din spital! Primele imagini: „Mergem acasă”
Adela Popescu, despre prima noapte acasă cu bebelușul
Deși actrița a mai trecut prin două nașteri, nu și-a putut stăpâni emoțiile nici de această dată, căci, la fel ca și în cazul celorlalte, a fost un moment unic pentru ea și partenerul ei. Blondina s-a recuperat repede după ce l-a născut pe mezin, așa că a fost externată, pentru a merge acasă, unde Radu și copiii o așteptau nerăbdători. Recent, Adela Popescu a postat pe contul ei personal și un clip, în care a ținut să le povestească celor care o urmăresc cum și-a petrecut familia Vâlcan prima noapte în cinci.
Prezentatoarea a dezvăluit că nu a fost deloc ușor să treacă peste prima seară, însă totul a fost foarte frumos și s-au simțit mai împliniți ca niciodată, mai ales când cei doi băieți au făcut cunoștință cu frățiorul lor: "Am ajuns acasă, am trecut de prima noapte, care a fost grea, dar știam că așa va fi, adică nu m-a luat prin surprindere, au fost și lucruri foarte, foarte plăcute, de exemplu întâlnirea copiilor, a fost peste așteptări, o să vă povestesc mai în detaliu, numai că acum
Adela a scris despre naștere, pentru a-i rămâne amintire
Partenera de viață a lui Radu Vâlcan nu s-a putut abține să nu își transcrie emoțiile pe hârtie, și a așezat câteva rânduri pe o coală, pentru a putea reciti de fiecare dată toate detaliile despre nașterea bebelușului.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Adela a menționat că nu este prima oară când face acest lucru, la fel a procedat și când i-a adus pe lume pe Andrei și pe Alexandru: "M-am adunat și am scris si câteva rânduri despre naștere, și am făcut-o în scris, pentru că vreau să rămână undeva, așa cum a rămas și de la băieți. În perioada asta, înainte de naștere, m-am uitat prin ce am postat pe blog despre nașterile băieților și sunt detalii pe care, oricât de mult crezi că nu le vei uita niciodată, le uiți, și mi le-am reamintit citindu-le.", a mai adăugat frumoasa actriță.