
kanald.ro
Adela Popescu și cei trei copii
Vedete
Adela Popescu a fost luată prin surprindere de atmosfera din casa sa. Iată cum se înțeleg cei trei băieți ai vedetei.
Adela Popescu este fără doar și poate una dintre cele mai apreciate vedete din lumea mondenă, făcându-se cunoscută încă din adolescență, prin aparațiile sale din telenovelele românești.
De atunci, timpul a trecut, actoria a fost pusă pe locul doi, iar vedeta s-a axat foarte mult pe viața de familie, dar și pe rolul de prezentator în emisiunea matinală, la cârma căreia se află de ani buni.
Citeste si: Naomi și Dorobanțu se sărută! Concurenții n-au mai rezistat și au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro
Și tot de ani buni este și soție, dar și mamă. Adela Popescu formează un cuplu cu Radu Vâlcan, împreună având acum trei băieți: pe Alexandru, Adrian și Andrei.
După fiecare naștere, vedeta s-a întors rapid pe micul ecran, însă a știut cum să își împartă programul zilnic astfel încât să petreacă timp de calitate și cu micuții. Așa a observat că, deși băieții au vârste apropiate, starea de spirit din casa lor, în majoritatea timpului, este una liniștită.
Recent, pe rețelele de socializare, acolo unde este foarte activă, spre bucuria celor care o urmăresc, Adela Popescu a mărturisit că nu se aștepta ca Alexandru și Andrei să se comporte atât de bine cu micuțul Adrian.
Până acum, cei doi au dovedit cu fiecare ocazie că sunt frații mai mari și s-au comportat ca atare. Însă vedeta nu vrea să se lase păcălită de această liniște familială.
Adela Popescu spune că dacă acum situația este sub control, se teme ca atunci când Adrian va mai crește puțin și va începe să-și încurce frații sau să îi enerveze, totul se va schimba radical.
Mai ales că, nici acum, în casa lor certurile între frați nu lipsesc cu desăvârșire, însă, momentan, protagoniști sunt doar doi dintre ei, ”conflictul” urmând să prindă proporții, presimte ea, odată cu înaintarea lui Adrian în vârstă.
”Neașteptat de bine se poartă frățiorii mai mari cu bebelușul Adrian.