
kanald.ro
Planurile cuplului de vedete au fost date peste cap de ceea ce a pățit Adi Sînă.
Vedete
Planurile cuplului de vedete au fost date peste cap de ceea ce a pățit Adi Sînă.
Primele zile ale noului an i-au găsit pe Anca Serea și pe Adrian Sînă departe de casă, mai exact în Germania, unde cei doi au plecat în vacanță.
Vedetele aveau de gând să se relaxeze, să se bucure de locurile frumoase și să se încarce cu energie pentru următoarele proiecte la care muncesc, însă iată că din păcate lucrurile au luat o turnură extrem de neplăcută.
Adi Sînă și Anca Serea
Familia Sînă-Serea a plecat recent în Germania, în vacanță. Iată însă că planurile cântărețului și ale soției sale au fost date peste cap după ce solistul s-a îmbolnăvit.
Astfel, în timp ce cu toții se aflau cu mașina în München și se bucurau de unele dintre cele mai interesante peisaje din Bavaria, Adi Sînă s-a îmbolnăvit. Astfel, aceștia au ales să se întoarcă cât de repede au putut în România.
Cea care a dezvăluit experiența neplăcută prin care a trecut familia sa a fost chiar Anca Serea, care a împărtășit cu urmăritorii săi toată pățania.
„Am plecat spre casă! Abia așteptăm să ajungem. A fost o vacanță oarecum dată cu planurile peste cap. Adi a făcut o indigestie foarte urâtă plus un soi de gripă. Am decis să nu mai mergem la schiat. Acum ne îndreptăm spre granița cu România”, a scris Anca Serea la un filmuleț postat pe Instastory.
Planurile cuplului de vedete au fost date peste cap de ceea ce a pățit Adi Sînă.
Se pare că Adi se simțea deja rău de ceva vreme, așa cum a mărturisit soția lui într-o altă postare de pe rețeaua de socializare.
„Seara bună, dragilor. Astăzi împărtășesc cu voi aventurile zilei din Wildpark Poing. Un parc minunat în apropierea orașului Munchen, în Bavaria.