Vedete

Adrian, fiul lui Leonard Doroftei, gânduri mari! ”Am plecat în lume să încerc să îmi găsesc un scop al meu”

Adrian, fiul lui Leonard Doroftei, a povestit despre dorințele sale viitoare, dar și despre experiența în America.

Distribuie pe:

Autor: A.V.

De cele mai multe ori a fost recunoscut drept ”fiul lui Leonard Doroftei”, dar puțini îi știu numele adevărat! El este Adrian, tânărul care are dorințe și visuri mari pe care vrea să le îndeplinescă în viață. Iată ce spune despre experiența pe care a avut-o în America de Nord.

Citeste si: Nicolae Guță a încercat să se sinucidă: „Plângeam și îmi spuneam...”

Adrian Doroftei a plecat câteva luni în America de Nord, acolo unde a încercat să-și găsească un scop propriu. Însă, experiența nu a fost așa cum s-ar fi așteptat, așa că i-a lăsat, într-o oarecare măsură, un gust amar.

Citeste si: Andreea Mantea, apariție sclipitoare! Internauții au tăbărât imediat cu întrebările: "Ești însărcinată?"

"Nu mă las până nu apare taică-miu la televizor şi o să apară pe prompter "îl avem în platou pe tatăl lui Adrian Doroftei", simplu. (...) Pentru mine e foarte greu să mă concentrez pe un singur domeniu. Am trecut prin destule. Am o mare problemă cu orice tip şi formă de autoritate. De asta am plecat în lume să încerc să îmi găsesc un scop al meu. România este casa mea, mă voi întoarce întotdeauna. Eu am fost plecat în America de Nord, mi s-a părut o oportunitate fantastică să lucrez cu ei, am stat câteva luni. Nu îmi place viaţa din America. Este greu să te remarci", a povestit fiul lui Leonard Doroftei într-o emisiune de televiziune.

Galerie foto