
kanald.ro
Diverse
Românii se pregătesc intens Crăciun. Iată ce e bine să faci în Ajun ca să îți meargă bine tot anul!
Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, dar și de superstiții deopotrivă. Cele mai multe dintre acestea sunt respectate cu precădere în satele românești.
Crăciunul este una dintre cele mai îndrăgite sărbători religioase din an. Credincioșii fac pregătiri din timp pentru a sărbători cum se cuvine Nașterea Domnului, pe 25 decembrie. O zi specială însă este și Ajunul Crăciunului, când cei mai mulți dintre români împodobesc bradul, iar copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun.
În România, există mai multe tradiții și obiceiuri de Crăciun care au fost transmise din generație în generație.
„Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii grași și unturoși /Și oamenii sănătoși, /Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă. La anul și la mulți ani!”.
O altă datină respectată cu sfințenie este mersul la colindat. În ajunul Crăciunului, colindătorii umblă din casă în casă cu steaua în mână și le prevestesc oamenilor nașterea lui Iisus prin cântece și poezii. Tradiția spune că cei care nu le deschid poarta colindătorilor vor avea parte de un an plin de ghinioane.
Citeste si: Revelion 2021. Unde îți poți petrece sărbătorile de iarnă în siguranță
În Maramureș, la colindat merg și adulții, nu numai copiii, și sunt cinstiți de gazde cu cozonac, sărmăluțe, preparate din carne de porc, colaci și vin.
Conform tradiției, există câteva lucruri pe care nu este bine să le faci în Ajun de Crăciun, pentru că îți pot aduce ghinion în anul care vine. Iată câteva dintre cele mai importante superstiții pentru Ajunul Crăciunului.
Ziua de Ajun al Anului Nou este foarte importantă pentru toți românii, nu doar pentru că se fac pregătiri speciale pentru noaptea de Revelion, ci mai ales pentru că această zi oferă posibilitatea să ne asigurăm că următorul an va fi mult mai bun ca cel ce urmează să se încheie. Astfel, respectând câteva obiceiuri ne putem pregăti temeinic pentru un 2021 mai prosper.
Ajunul Anului Nou este pe data de 31 decembrie, ultima zi a anului din calendarul gregorian. Este o adevărată tradiție ca masa din ajunul anului nou să fie bogată, să fie pus pe masă tot ce e mai bun și mai gustos și pregătit cu mai mare atenție pentru ca anul următor să fie unul îmbelșugat și plin de succes.
Citeste si: Selena Gomez și Benny Blanco s-au căsătorit! Primele imagini de la nunta anului 2025- kanald.ro
De asemenea, Ajunul Anului Nou trebuie să vă prindă cu bani în buzunar dacă vreți să aveți parte de ei în anul ce urmează. Pentru și mai mult succes la bani, primul om care vă trece pragul casei după 31 decembrie 2020 trebuie să fie un bărbat. Conform traditiei, persoanele cu părul blond sau roșcat aduc ghinion în timp ce cele brunete aduc noroc. De asemenea, dacă prima persoană care intră în casa este femeie, anul ce vine va fi plin de ghinion.
Citeste si: Colinde romanesti. Lista celor mai frumoase colinde tradiționale
Pentru un an 2021 plin de iubire, asigura-te că porți ceva roșu de Revelion. Poate fi orice piesă vestimentară de culoare roșie, important e să o porți chiar în Ajunul Anului Nou. Sărutul de sub o crenguță de vâsc asigură cuplurile de încă un an plin de dragoste și înțelegere.
De asemenea, fetele nemăritate pun în Ajunul Anului Nou un fir de busuioc într-un vas cu apă, o ramură de măr și un ban. Dimineața, fetele își vor visa alesul cu care urmează să se căsătorească.