Alegeri prezidentiale 2019. Una dintre ele va fi ”prima doamnă a României” Cum arată soțiile candidaților la Președinție

14 candidați vor intra, în curând, în lupta directă pentru funcția de Președinte al României, iar pentru mulți dintre ei, lupta aceasta se duce în familie.

Distribuie pe:

Autor: C.L.

Alegeri prezidentiale 2019. Din cei 14 candidați care participă la lupta pentru Președinție, care se va da pe 10 noiembrie, cei mai mulți au alături partenerul de viață. Unii dintre ei au ales să-i prezinte public, mai ales că vor trebui să le stea alături la evenimentele importante.

Iată cum arată și cu ce se ocupă partenerii candidaților la Președinție, mai ales că peste doar câteva zile (pe 12 octombrie începe campania electorală).

Klaus Iohannis - președintele în exercițiu, candidatul Partidului Național Liberal. Carmen Iohannis, soția actualului președinte, a fost o primă doamnă discretă în ultima perioadă. Profesoară de engleză, soția lui Iohannis, a preferat să rămână în Sibiu, alături de prietenii și de elevii ei, prezența acesteia fiind doar la evenimentele importante, dar mai ales în vizitele externe ale președintelui. În vârstă de 58 de ani, Carmen Iohannis a fost uneori criticată pentru ținutele sale, câteodată prea decoltate sau prea scurte, pentru poziția sa importantă.

Dan Barna - candidatul Alianței USR-PLUS este căsătorit cu Olguța Totolici. Aceasta este de profesie avocat, acum managerul Departamentului Juridic de Litigii de Muncă de la OMV Petrom. Despre nevasta lui Dan Barna s-a vorbit puțin, iar atunci a fost în contextul în care Olguța Totolici este angajată a aceleiași companii ca și soțul Vioricăi Dăncilă.

Mircea Diaconu - candidatul ALDE și Pro România. Fost actor, Mircea Diaconu este căsătorit cu Diana Lupescu. După ce Mircea Diaconu a devenit director de teatru, apoi politician, parlamentar, actrița a intrat într-un con de umbra. A avut puterea să treacă peste atacurile celor care o acuzau că ar fi favorizată de soțul său sau de poziția acestuia, dar a renunțat la actorie în favoarea meseriei de regizor. Acum, este regizor la Teatrul Nottara.

Viorel Cataramă, candidatul partidului Dreapta Liberală, este căsătorit cu dr Adina Alberts. Soția lui Viorel Cataramă este unul dintre cei mai cunoscuți medici esteticieni de la noi. Specializată în chirugie plastică, sub îndrumarea profesorului dr Ioan Lascăr, dr. Adina Alberts are propria sa afacere, o clinică celebră în București. În acest an, Adina Alberts s-a înscris și în politică, în noul partid înființat împreună cu soțul ei. Cei doi sunt și părinții unei fetițe, Briana Maria, care a împlinit în august, 4 ani. 

Kelemen Hunor, candidatul UDMR, este căsătorit cu Czezar Eva, cei doi au împreună doi copii. Soția locuiește în Cluj Napoca, fiind conform declarației de avere a lui Kelemen Humor, angajată a Uniunii Democrate Maghiare din România. Pînă în 2012, soția lui Kelemen a lucrat ca și consilier la Secretariatul General al Guvernului.

Citeste si: Premierul Viorica Dăncilă, avertizată clar de Carmen Harra: ”Este pe muchie de cuțit”

Citeste si: Câți bani câștigă soția lui Dan Barna! Candidatul la Președinție a șters suma din declarația de avere, însă nevasta lui a făcut-o publică: 4.500 de euro

Cătălin Ivan este candidatul Partidului Alternativa pentru Demnitate Națională. Fost europarlamentar, Cătălin Ivan este căsătorit cu Cătălina Ivan, cei doi având împreună trei fete. Soția lui Cătălin Ivan are propria afacere, un lanț de grădinițe în Iași. Într-un interviu acordat presei ieșene, Cătălina Ivan povestea că afacerea a pornit chiar de la necesitatea lor. ”Cele trei fetiţe ale noastre împliniseră vârsta de trei ani şi ne-am pus problema alegerii grădiniţei celei mai potrivite pentru ele. Iaşul oferă o gamă largă de grădiniţe foarte bune, publice sau private, însă noi ne doream o grădiniţă Montessori. Studiasem foarte mult despre această metodă alternativă de educaţie şi ne-ar fi plăcut ca fetele noastre să înceapă educaţia în acest sistem”, a povestit soția lui Cătălin Ivan despre afacerea pornită în 2016.

Alexandru Cumpănașu a devenit cunoscut ca ”unchiul Alexandrei Măceșanu”, tânăra de 15 ani din Caracal, dispărută după ce a fost răpită de Gheorghe Dincă. Profitând de celebritatea obținută în lupta sa pentru aflarea adevărului despre Alexandra, Alexandru Cumpănașu a decis să candideze la Președinție. Deși nu foarte multă lume auzise de Alexandru Cumpănașu până în iulie, când a dispărut Alexandra Măceșanu, candidatul la funcția supremă în stat, și-a prezentat și soția, făcând publice în ultima perioadă, mai multe imagini cu aceasta. Simona Cumpănașu, este conform soțului ei, o femeie puternică, ea fiind un adevărat sprijin pentru acesta în această perioadă. Despre soția lui Alexandru Cumpănașu, însă presa a scris că a lucrat, în decursul anilor, pentru trei premieri, iar în vara anului trecut, Simona Cumpănașu a încercat să ocupe postul de asistent manager în Ministerul Educației Naționale, numai că a obținut doar 60 de puncte și a fost respinsă.

John Ion Banu, candidatul Partidului Națiunea Română, este un personaj necunoscut până acum românilor. Emigrat în anii 80 în SUA, mai exact în Florida, despre John Banu se spune că este unul dintre cei mai bogați candidați. ”Am plecat cu soţia şi cu fiica mea, motivul era politic, dar în acte am trecut că doresc să emigrez din motiv «economic». Sunt antreprenor, am de 25 ani o firmă de echipamente pentru cercetări oceanografice, Ocean Team Equipment. Am angajaţi români“, povestea John Ion Banu. Soția lui John Banu este Fulvia Banu, medic internist.

Ninel Peia, candidatul Partidului Neamul Românesc, fost parlamentar din partea PSD, consilier la Primăria sectorului 4 și la ADP, conform declarației de avere. Ninel Peia este căsătorit cu Mariana Peia, femeia cu care are trei copii. Acum doi ani, când Mariana Peia a împlinit 39 de ani, actualul candidat i-a transmis un msaj de dragoste emoționant soției sale. ”Miracolul vieții mele se numește Mariana, puterea mea, dragostea vieții mele. Miracolul vieții mele mi-a adus alte trei minuni, doi pui de zmei și o zână care ne-au întregit familia și ne bucură zilele cu gânduri frumoase și deseori admirabile”.

 

Alegeri prezidentiale 2019. La Președinție sunt și două candidate. Cum arată soții lor

Viorica Dăncilă este prim-ministru și candidatul PSD. Dacă Viorica Dăncilă va ajunge prima femeie președinte al României, soțul acesteia ar avea rolul de ”prim domn”. Cristinel Dăncilă a fost doar de câteva ori alături de soția sa, premier al României, la evenimente publice importante. Despre Cristinel Dăncilă a fost și el politician, în același partid cu Viorica Dăncilă. În 2007, Liviu Dragnea a anunțat numirea lui Cristinel Dăncilă în funcția de consilier în Consiliul Județean Teleorman, însă de ceva timp, soțul Vioricăi Dăncilă s-a retras din funcțiile politice, fiind angajat al companiei OMV Petrom.

Ramona Ioana Bruynssels - candidatul PUR este cel de-al doilea candidat femeie la Președinție. Despre Ramona Ioana Bruynssels s-a vorbit mult, mai ales despre averea acesteia, ea fiind căsătorită cu un bancher. Dominic Bruynseels, CEO-ul First Bank, fosta Piraeus Bank, și ex-director general al celei mai mari bănci din România, BCR, în perioada 2008-2012 (când actuala soție i-a fost consilier și șef de cancelarie în bancă), a încasat anul trecut doar din salariile de CEO la Standard Bank și ulterior la Piraeus Bank suma totală de peste 750.000 euro, în medie circa 62.000 euro pe lună, potrivit declarației de avere a soției sale Ramona Ioana Bruynseels.

Vezi pe stirilekanald.ro si cine sunt candidații burlaci

 

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate